Ziua internațională dedicată scoliozei, marcată pe 25 iunie de Orto-Clinic

Acest anunț nu mai este activ (data de expirare a fost depașită).
Anunț publicat de: Orto-Clinic
Locație: Bucuresti (Bucuresti)
Telefon: 0213241419
Data: 24-06-2016
Pe 25 iunie, în această sâmbătă, comunitatea medicală din întreaga lume marchează Ziua Internațională a scoliozei. Medicii specialiști în ortopedie pediatrică și terapeuții din cadrul clinicii de ortopedie pediatrică Orto-Clinic se alătură acestui eveniment mai ales pentru că această afecțiune a coloanei vertebrale face parte din patologia diagnosticată, tratată și recuperată de-alungul a peste 8 ani de practică medicală a clinicii.

Dr. Valentina Contanu, Medic Specialist Ortopedie Pediatrică: În 80% din cazuri, cauza apariției scoliozei nu este cunoscută. Aceasta este numită scolioză idiopatică. Scolioza apare de obicei în copilarie sau adolescență și este asociată factorilor genetici, adesea fiind o afecțiune familială.Cu toate că literatura de specialitate atribuie scolioza ca fiind o afecțiune ce apare majoritar la fete, experiența și cazuistica noastră arată o distribuție uniformă, cazurile de scolioze la baieți fiind la fel de severe și de deformante.

Care sunt semnele specifice scoliozei?
În cazul copiilor, cei care ar trebui să observe primii orice deformare la nivelul coloanei vertebrale sunt părinții, dar chiar și educatorii, profesorii și medcii cabinetelor școlare. În principiu, există câteva semne definitorii care pot ghida un astfel de diagnostic:
• Capul copilului nu are o poziție centrală la distanță egală de umeri
• Umerii copilului nu sunt aliniați și echilibrați, în sensul că un umăr poate fi mai în fașă decât celălalt sau mai sus
• Omoplații copilului sunt nealiniați, în sensul că unul este mai proeminent sau mai sus decât celălalt
• Șoldurile copilului sunt nealiniate, cu unul dintre șolduri mai proeminent și la alt nivel decât celălalt șold
• La o privire a spatelui copilului, coloana vertebrală nu este dreaptă

Scolioza poate apărea de la cele mai fragede vârste (de exemplu, copii sub 3 ani) și până în preajma vârstei de 18 ani, când apare maturitatea sistemului osos). Pe masură ce progresează deformarea coloanei, apar și modificări ale cutiei toracice adică ale coastelor cât și ale vertebrelor.Scolioza poate fi tratată prin kinetoterapie, corset și pentru cele mai grave deformări, intervenția chirurgicală.

DESPRE SCOLIOZĂ ȘI TRATAMENT
http://www.orto-clinic.ro/articol/scolioza

DESPRE ORTO-CLINIC
Orto-Clinic funcționează pe piața de servicii medicale din România din 2008, anul in care au fost puse bazele unui centru medical destinat diagnosticării, tratamentului și recuperării afecțiunilor ortopedice și neuro-motorii pediatrice. Inițial, proiectul, dezvoltat în majoritate din fonduri proprii ca investiție privată, a fost creat să susțină activitatea specifică unei clinici și a unui centru de recuperare pentru copii. Astăzi, Orto-Clinic dezvoltă programe de recuperare neuro-motorie și de kinetoterapie, conform celor mai recente terapii dezvoltate pentru copii și adolescenți.
http://www.orto-clinic.ro

Trimite un mesaj către Orto-Clinic:

 

Titlu mesaj:

Continut mesaj:

*Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal trimise prin acest formular să fie procesate de ROmedic.ro și expediate pe email către Orto-Clinic.

*Câmpuri obligatorii.