„AVC 360° - Călătoria Pacientului” - primul proiect multidisciplinar din România despre Accidentul Vascular Cerebral

Data publicarii: 11-01-2018

„AVC 360° - Călătoria Pacientului” - primul proiect multidisciplinar din România despre Accidentul Vascular Cerebral

Asociația Română de Comunicare în Sănătate (ARCIS EDU) lansează în 2018 un program de anvergură națională, având ca temă una dintre cele mai grave boli ale zilelor noastre: accidentul vascular cerebral (AVC). Programul se numește „AVC 360° - Călătoria Pacientului” și este primul proiect multidisciplinar organizat în România care implică specialități medicale diferite (Neurologie, Medicină de Urgență, Neurochirurgie, Geriatrie, Medicină de familie, Anestezie și Terapie Intensivă, Psihiatrie, Medicină Fizică și de Reabilitare) împreună cu domenii conexe (Logopedie și Psihologie).

 „AVC 360° - Călătoria Pacientului” se adresează în primul rând medicilor specialiști implicați în managementul pacientului cu AVC, cu scopul dezvoltării unei colaborări mai bune între specialitățile ce contribuie la îngrijirea bolnavilor, dar și al creării unui ghid de bune practici in comunicarea dintre  specialitățile medicale, și a acestora cu domeniile conexe. Pacienții vor putea fi ghidați mai ușor în sistemul medical, astfel încât traseul lor să fie mai simplu și mai eficace. Un alt obiectiv este generarea unei hărți teritoriale a serviciilor dedicate pacientului cu AVC, atât pentru perioada acută a bolii, cât și pentru perioada post-acută și de recuperare pe termen lung. Această hartă urmează să cuprindă informații despre spitale si centre medicale de profil, numărul de paturi din unitățile publice și private pe fiecare

regiune importantă a țării, date epidemiologice specifice fiecărei zone si altele.

Rezultatele programului vor fi diseminate pacienților și publicului larg, cu scopul unei informări corecte despre cum pot fi recunoscute simptomele, traseul necesar pentru o recuperare optimă și altele, incluzând informații care pot reprezenta un pas esential în salvarea vieții și/sau reducerea dizabilităților fizice și psihologice ale celor care au trecut printr-un astfel de episod.

„De ce Călătoria Pacientului? Pentru că ni s-a părut cea mai potrivită metaforă pentru drumul lung și anevoios pe care pacientul îl face din momentul în care afecțiunea s-a declanșat și până când putem vorbi despre reabilitarea lui. De ce 360 grade? Pentru că prin acest proiect ne dorim să aducem la aceeași masă - în dorința unui dialog și pentru a clarifica anumite aspecte medicale ale managementului pacientului cu AVC - profesioniști din toate specialitățile care se ocupă cu îngrijirea pacientului cu AVC, pentru a avea cu toții o perspectivă de 360° asupra acestei afecțiuni multidisciplinare”, explică dr. Adelaida Marinescu, Președintele ARCIS EDU.

Programul se va desfășura pe toată durata anului 2018, cu 7 evenimente științifice și întâlniri medicale în  importante centre universitare din țară (Craiova, Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara, Cluj Napoca și București). La evenimente vor participa profesioniști din țară și din străinătate, cu o experiență considerabilă pe domeniile lor de competență, iar concluziile fiecărui eveniment stabilesc tematica următorului. Informațiile adunate și actualizate după fiecare întâlnire vor fi comunicate publicului larg prin intermediului site-ului www.arcisedu.ro, al paginii de Facebook  și al site-ului www.postAVC.ro. Primul eveniment va avea loc pe 16 februarie, la Craiova, la hotelul Ramada Plaza, sala Constantin Brâncuși, sub titlul „Ce pot face eu, ca specialist, pentru pacienții cu AVC?”

Proiectul va fi dezvoltat prin parteneriatul științific cu societățile medicale care sunt implicate în gestionarea pacientului cu AVC, printre care Societatea Română de Reabilitare Medicală, Societatea Română de Geriatrie si Gerontologie, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Națională de Medicina Familiei, Asociația Inomedica și Clinica de Neurologie Neuroaxis.
 
Asociația Română de Comunicare în Sănătate (ARCIS EDU) este o organizație nonguvernamentală, non-profit. Sub motto-ul „Pentru vindecare. Pentru viață!” asociația creează și dezvoltă proiecte, programe, evenimente, cursuri etc care să ajute și să promoveze o mai bună colaborare și comunicare în sistemul medical și între medici și pacienți. „AVC 360° - Călătoria Pacientului” este primul dintr-o serie de evenimente care au ca scop crearea unor campanii de informare și conștientizare despre diverse patologii, modalități corecte de diagnostic, despre mituri de specialitate și alte aspecte din domeniul medical.

Sursa: Fabrica de PR, 11-01-2018, Vizualizari 92
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.