„Efectul primei nopți” sau de ce nu putem dormi bine în alt pat decât al nostru
©
Autor: Costin Oana

Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, o echipă de cercetători de la Universitatea Brown (SUA) a scanat creierul a 11 participanți în timp ce dormeau, în două momente diferite, la distanță de o săptămână între ele. Pe durata somnului au analizat undele scurte, acele tipare cu frecvență scăzută ale activității cerebrale care arată cât de adânc doarme o persoană.
La prima scanare cerebrală, cercetătorii au observat că activitatea cu unde joase era mult mai redusă în emisfera stângă decât în cea dreaptă, arătând că prima se afla în stare de vigilență. Activitatea cu unde joase era redusă în special la nivelul unei căi neuronale implicate în gândirea spontană care are loc în starea de veghe.
După o săptămână, în emisfera stângă nu s-au mai înregistrat aceste diferențe, activitatea cerebrală din emisfera stângă fiind similară cu cea din emisfera dreaptă. O altă observație importantă a echipei de cerecetare a fost că, cu cât există o mai mare asemănare între activitatea celor două emisfere, cu atât mai ușor îi este persoanei să adoarmă.
Pentru a vedea cât de vigilentă este o persoană care încearcă să doarmă într-un loc nou, cercetătorii au realizat un experiment în care participanții erau expuși unor zgomote prin intermediul căștilor. La prima înregistrare a activității cerebrale, s-a observat că emisfera lor stângă răspundea acestor stimuli mult mai puternic decât la distanță de o săptămână.
Autorii studiului consideră că, așa cum la unele animale o parte din creier rămâne trează pe durata somnului, pentru a nu-și pierde în totalitate vigilența, un proces similar s-ar întâmpla și în cazul creierului uman atunci când încercăm să dormim într-un loc cu care nu suntem obișnuiți.
Acest fenomen nu poate fi împiedicat, dar cercetătorii recomandă persoanelor în această situație să încerce să nu se îngrijoreze foarte mult, pentru că ar putea face adormirea și mai dificilă; de ajutor ar putea fi să ia cu ele un obiect care le-ar face locul mai confortabil.
Sursa: New Scientist
Data actualizare: 28-04-2016 | creare: 28-04-2016 | Vizite: 2593
Bibliografie
Sleeping away from home? Half your brain is still awake, link: https://www.newscientist.com/article/2085409-sleeping-away-from-home-half-your-brain-is-still-awake/
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Schimbările climatice pot contribui la apariția tulburărilor mintale
- Suplimentele de vitamine E și seleniu nu previn demența
- Spitalizarea psihiatrică la adolescenți reduce semnificativ gândurile suicidare și simptomele depresive
- Urmărirea mișcărilor faciale minuscule poate dezvălui emoții subtile la persoanele cu autism
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Hipersomnia - somnolenta excesiva
- Insomnia primara
- Narcolepsia
- Somnambulismul
- Tulburarea ritmului circadian de somn
- Tulburarile somnului la femei
- Parasomniile
- Apneea obstructiva in somn
- Sforaitul (Roncopatia)
- Tulburarile de somn la copii
- Somnul
- Poziții sănătoase pentru somn
- Insomnie
- Coșmar
- Alimente care pot afecta somnul
- Somnul
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Somnul îndelungat dăunează sănătăţii
- AJUTOR!!! Vedenii sau problema a somnului?
- Dintr-o data ma trezesc in pat si nu am habar cum am ajuns acolo
- Ameteli, uit sa respir in somn am impresia ca imi inghit limba
- Consumul de coca cola, nes si aspirina
- M-am ingrasat de la Seroquel XR 300?
- Crize ciudate in timpul somnului
- Bebeluş de 1 luna si 12 zile doarme foarte puţin si este foarte agitat
- Somn de la ora 23.00 la 15.00, aproape in fiecare zi