8-9 mai-Zilele de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial (ONU)

Data publicării: 08-05-2025

8-9 mai-Zilele de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial (ONU) Zilele ONU de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial sunt marcate, în fiecare an, în 8 și 9 mai. Pe 8 mai 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Aliații au acceptat capitularea necondiționată a Germaniei naziste, potrivit https://www.un.org/.

În 2004, Adunarea Generală a ONU a declarat, prin Rezoluția 59/26, zilele de 8 și 9 mai, drept un moment al comemorării și reconcilierii față de toți cei care și-au pierdut viața în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar dacă statele membre au zile individuale de victorie, eliberare și comemorare, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele membre, organizațiile sistemului Națiunilor Unite, organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice să comemoreze anual, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată și să aducă un omagiu tuturor celor căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Totodată, Adunarea a subliniat că acest eveniment istoric a stabilit condițiile pentru crearea Națiunilor Unite (fondată la 24 octombrie 1945), menite să salveze generațiile viitoare de flagelul războiului, și a cerut statelor membre ale Națiunilor Unite să își unească eforturile pentru a face față noilor provocări și amenințări, Națiunile Unite jucând un rol central, și să depună toate eforturile pentru a soluționa toate disputele prin mijloace pașnice, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și în așa fel încât pacea și securitatea internațională să nu fie puse în pericol.

Zilele de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost marcate pentru prima dată, în 2005, când au fost marcați 60 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. În 2025, se împlinesc 80 de ani de la încheierea acestei conflagrații mondiale.

În septembrie 1939, invadarea Poloniei de către Germania a determinat declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat, în Europa, la 8 mai 1945, când Germania nazistă a semnat actul capitulării necondiționate. Războiul s-a încheiat, oficial, la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri, unde a avut loc semnarea armistițiului privind capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare americane asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki (6 și 9 august). În cel mai mare conflict din istorie și-au pierdut viața peste 60 de milioane de oameni, militari și civili. Pentru prima dată, pierderile civile sunt mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schimbările geopolitice, culturale și economice, au fost fără precedent.

În mesajul transmis de secretarul general ONU, António Guterres, în 2020, când s-au împlinit 75 de ani de la încheierea celui mai mare conflict militar pe care l-a cunoscut omenirea, dar și de la înființarea Organizației Națiunilor Unite. acesta a subliniat că: 'În acest moment al amintirii și al reconcilierii, aducem un omagiu milioanelor de oameni care și-au pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial și ne amintim sacrificiile lor. Nu trebuie să uităm niciodată Holocaustul și celelalte crime grave și oribile comise de naziști. Victoria asupra fascismului și tiraniei din mai 1945 a marcat începutul unei noi ere. O apreciere pentru solidaritatea internațională și umanitatea noastră comună a dus la nașterea Națiunilor Unite, cu misiunea primordială de a salva generațiile următoare din flagelul războiului. Lumea noastră încă suferă în urma acestui conflict. Chiar și în timpul actualei crize COVID-19, vedem noi lupte de divizare a oamenilor și de răspândire a urii. La cea de-a 75-a aniversare, să ne amintim de lecțiile din 1945 și să lucrăm împreună pentru a pune capăt pandemiei și pentru a construi un viitor în pace, siguranță și demnitate pentru toți', potrivit https://www.un.org/.

La 26 februarie 2015, Adunarea Generală a ONU a marcat cei 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin adoptarea Rezoluției 69/267. O reuniune specială solemnă pentru comemorarea tuturor victimelor de război a fost organizată la 5 mai 2015, la sediul Națiunilor Unite de la New York. Adunarea Generală a ONU a reamintit că Al Doilea Război Mondial 'a adus o tristețe nespusă omenirii, în special în Europa, Asia, Africa, Pacific și alte părți ale lumii' și a subliniat 'progresele înregistrate de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în depășirea moștenirii sale și în promovarea reconcilierii, a cooperării internaționale și regionale și a valorilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special prin intermediul Națiunilor Unite, și înființarea de organizații regionale și subregionale și alte organisme adecvate.', potrivit https://www.un.org/.

În 2010, o reuniune solemnă specială a Adunării Generale a ONU pentru comemorarea tuturor victimelor războiului a avut loc în a doua săptămână a lunii mai, marcând cei 65 de ani scurși de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Image by freepik on Freepik
Sursa: Agerpres, 08-05-2025, Vizualizari 45
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.