ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Implantologie dentară Implantologie dentară Bucuresti

Cum afecteaza fumatul dintii si gingiile

Cum afecteaza fumatul dintii si gingiile
V-ați întrebat vreodată cum afectează fumatul dinții și gingiile?

Practic, în cazul fumătorilor este afectat sistemul imunitar prin reducerea numărului de celule albe. Celulele albe sunt de fapt cele care protejează dinții împotriva infecțiilor luptând împotriva bacteriilor și plăcii dentare.

Așadar, dacă sunteți un fumător convins sunteți mult mai susceptibil la boala parodontală și la carii dentare datorită faptului că organismul dumneavoastră nu produce suficiente celule albe care să poată lupta împotriva bacteriilor din cavitatea bucală și deci împotriva formării plăcii bacteriene și a tartrului.

Tutunul conține multe substanțe citotoxice, cum ar fi nicotina, ce cauzează vasoconstricție locală (îngustarea vaselor sanguine), fiind demonstrat că în timpul consumării unei țigări circulația sanguină de la nivelul cavității bucale scade până la 70%.
Legătura dintre fumat si apariția cariilor dentare a fost un subiect mult dezbătut de-a lungul timpului. Concentrația de thiocianat (constituent din tutunul fumat) și a constituenților salivari cu rol inhibitor asupra apariției cariilor, a fost găsită în grade mari în saliva fumătorilor.
Asociată cu o capacitate tampon salivară scăzută, cu un posibil pH salivar scăzut, cu un număr crescut de Lactobacili si Streptococi Mutans salivari, cu o igienă orală scăzută și vizite rare la medicul stomatolog, poate indica o susceptibilitate crescută la apariția cariilor dentare, nemaiaducand in discutie corelatia directa dintre fumat si aparitia cancerelor din sfera orala.
Plimbați-vă limba la nivelul dinților dumneavoastră. Îi simțiți ca și cum ar fi ”îmbrăcați” în pulovere? Acea senzație neplăcută este rezultatul unei acumulări mari de placă bacteriană.
Fumătorii au mai mult tartru dentar (placă bacteriană matură, întărită) decât nefumătorii, iar fumătorii înrăiți au mult mai mult tartru dentar decât fumătorii ocazionali.
Știți cum să scăpați de această placă bacteriană generatoare de halenă fetidă ( miros neplăcut la nivelul cavității bucale), carii dentare și tartru dentar? Noi vă sugerăm următoarele:
- Periați-vă dinții cel puțin de două ori pe zi;
- Folosiți ața dentară cel puțin o dată pe zi, pentru a înlătura placa bacteriană dintre dinți;
- Micșorați cantitatea de alimente bogate în zaharuri și în carbohidrați, consumați mai multe fructe și legume;
- Renunțați definitiv la fumat! Sau cel puțin răriți numărul de țigări consumate pe zi.

Poate părea extrem de greu dar în această situație trebuie să vă faceți un obicei de a merge la dentist mai des decât de două ori pe an, ca de exemplu de patru ori pe an, adică odată la trei luni, pentru ca acesta să poată îndepărta în mod corect placa bacteriană și tartrul format dedesubtul gingiilor de care corpul dumneavoastră nu se poate apăra prin mijloace proprii.

Așadar, mergeți mai des la dentist pentru o igienizare a cavității bucale mai corectă decât o puteți face dumneavoastră sau sistemul dumneavoastră imunitar.


Autori: Dr. Lucia Misoaga, medic stomatolog ABC Eurodent
Ema Onutu, studenta anul VI Medicina Dentara “UMF Carol Davila”