ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Medicină de urgență Medicină de urgență Bucuresti

De ce mi se crapa dintii

Autor: Dr Alexandra Dumitrescu
De ce mi se crapa dintii si ce pot sa fac?

De ce mi se crapa dintii?

Zambetul nostru e facut sa dureze! Smaltul dintilor este cea mai dura structura a corpului este chiar mai dur decat osul, el are o duritate asemanatoare diamantului insa uzura zilnica, bruxismul, inclestarea dintilor, diferente de temperatura pot duce la fracturarea sau fisurarea lui.
Un dinte se poate fractura in moduri diferite, simptomele si semnele, optiunile de tratament depind de gradul de afectare al dintelui sau de localizarea fracturii. Simptomatologia este vasta in cazul unui dinte crapat inclusiv durere la mestecat, sensibilitate la stimulii termici.
Este important sa tratati cat mai repede o astfel de afectiune, chiar si o fractura de dimensiuni foarte mici netratata la timp poate duce la infectarea pulpei dentare care va avea nevoie de tratament de canal sau la infectii osoase ce duc la extragerea dintelui.

De ce se crapa dintii totusi?
- Scrasnirea dintilor numita si bruxism (de cele mai multe ori se intampla in timpul somnului fara sa fiti constienti dar medicul dentist poate identifica daca aveti aceasta afectiune);
- Mestecarea sau muscarea constanta a alimentelor foarte dure.;
- Traumatisme majore sau minore dar constante precum piercingul in limba sau buza (fiind un material metalic, lovirea constanta a dintilor poate duce la spargerea unui dinte);
- Folosirea dintilor pe post de instrumente precum deschiderea capacelor;
- Schimbarile de temperatura din gura ca atunci cand serviti o cafea calda si imediat dupa o inghetata sau in timpul meselor cand mancati o supa fierbinte si apoi beti apa rece.
- Obturatii (plombe) foarte mari care slabesc rezistenta dintelui;
- Dintii devitalizati, cei care nu mai au pulpa dentara (nerv) si au fost supusi tratamentelor de canal; acestia in timp devin casanti iar neacoperiti la timp cu o coroana dentara, ci doar cu un material de obturatie fizionomica sunt mult mai usor supusi fenomenului de fracturare.

Tipuri de fracturi, semne, simptome si metode de tratament.
1. Fisuri verticale in smalt
Fisurile verticale din smalt afecteaza doar smaltul dintilor. Apar la persoanele adulte si nu cauzeaza dureri insa se pot colora usor. Aceste fisuri se observa cu usurinta pe dintii frontali. Tratamentul este necesar doar atunci cand estetica este afectata.
Daca fisurile sunt mai profunde si consumul de alimente sau bauturi cu coloranti este frecvent si se observa colorarea cu usurinta a acestor fisuri si in mod repetat din dorinta de a scapa de ele, acasa, veti realiza un periaj intempestiv ceea ce poate duce la alte probleme dentoparodontale.
Solutiile de tratament in acest caz sunt curatarea in profunzime prin AirFlow si renuntarea pe cat posibil la alimentele si bauturile ce cauzeaza aceste coloratii.
Albirea dintilor in cazul in care cu ajutorul AirFlow-ului nu se pot indeparta toti acei pigmenti.
Realizarea unor fatete ceramice sau compozite in cazurile mai severe unde acele fisuri se coloreaza foarte des.
.

2. Dintele ciobit
In urma unui traumatism o parte din smaltul dintilor frontali se poate rupe. De obicei pacientii nu prezinta durere insa sunt afectati estetic fiind pe un dinte frontal. Metodele de tratament sunt prin refacere cu materiale de obturatie fizionomice, fatetari ceramice chiar prin coroana dentara in cazurile severe.
Daca se produce o astfel de fractura este bine sa va prezentati imediat la un medic dentist pentru a il trata. In momentul in care smaltul dintelui se rupe se expune dentina (strat aflat sub smalt) aceasta fiind mult mai susceptibila la carie. Lasat dintele in aceasta stare o lunga perioada de timp el incepe sa se carieze, mai apoi caria afectand pulpa dentara.



3. Fracturarea cuspizilor
Cuspizii sunt acele proeminente de pe suprafata de mestecare a dintilor, molari si premolari in forma piramidala. De cele mai multe ori cuspizii dintilor se rup in cazul in care pe dintele respectiv exista o obturatie foarte mare si neadaptata ocluzal corespunzator, toate fortele masticatorii se transmit pe suprafara dintelui restant slabindu-i rezistenta.
Un cuspid fracturat afecteaza rar pulpa dentara. De obicei deranjeaza la nivelul limbii datorita marginilor anfractuase ramase sau daca fractura este mai profunda pacientii pot avea o sensibilitate crescuta atunci cand beau lichide sau alimente reci. Se recomanda in acest caz refacerea in cabinetul stomatologic prin materiale de obturatie fizionomica sau un onlay daca fractura nu este foarte mare, sau imbracarea dintelui cu o coroana dentara pentru a proteja suprafata ocluzala a dintelui.


4. Fractura verticala a coroanei dintelui.
Un astfel de dinte prezinta o fisura ce se extinde de la nivelul ocluzal (suprafata de mestecare) in sens vertical spre radacina. In aceasta situatie dintele nu este inca separat complet dar fisura poate avansa rapid. Acest tip de fisura se poate opri la nivelul liniei gingivale sau poate avansa sub nivelul gingival si in radacina, ceea ce duce la un prognostic mai slab. Diagnosticul precoce este important pentru a nu permite ca acest tip de fisura sa nu se extinda catre pulpa dintelui sau si mai departe in radacina.
Simptomatologia este deseori durerea in timpul masticatiei. Daca fisura a ajuns la pulpa dintelui sau este foarte aproape, pacientii pot experimenta o durere de intensitate mica sau mare cu o durata de timp prelungita, acest lucru variind de la persoana la persoana. Durerea creste in momentul in care este prezent un stimul termic rece, cald sau cand mancati alimente dulci.
Daca fisura a ajuns la nivelul pulpei dentare este necasar un tratament de canal cu obturarea radacinilor dupa care dintele se acopera cu o coroana dentara.
In cazul in care fisura a ajuns la nivelul pulpei dentare si s-a extins catre radacina sub nivelul liniei gingivale acest dinte nu se mai poate salva si va fi necesara extractia dentara. De aceea este importanta detectarea la timp a acestor tipuri de fisuri pentru ca ele evoluaza destul de rapid ducand intr-un final la extractia dintelui.


5. Fractura verticala completa a dintelui.
O astfel de fractura este rezultatul unei fracturi a coroanei dintelui netratata la timp. Dintele este practic rupt in 2 bucati ce pot fi separate. In cazul acestor fracturi dintele doare in momentul masticatiei dar nu este o regula. In cazul unui dinte cu o singura radacina si cu fractura verticala completa tratamentul va fi de extragere a dintelui in cauza. In cazul unui dinte cu radacini multiple in care fractura s-a produs doar la nivelul unei radacini acest dinte se poate salva printr-un procedeu numit premolarizare in care o parte din dinte se poate pastra, bineinteles prin realizarea unui tratament de canal si acoperirea lui cu o coroana dentara.
Singurul in masura care va poate spune daca dintele se mai poate salva este medicul dentist si dupa realizarea unui investigatii imagistice si a unei consultatii.


6. Fractura verticala a radacinii dintelui.
Linia de fractura incepe de la varful radacinii si evoluaza gradual catre suprafata de coroana a dintelui. Acest tip de fractura prezinta putine simptome si poate trece neobservata dar pot cauza infectii la nivelul osului alveolar.
De cele mai multe ori dintii cu fracturi verticale ale radacinilor nu pot fi salvati si tratamentul consta in extractia lui insa sunt si situatii in care portiunea de radacina fracturata se poate indeparta prin abord chirurgical si astfel se poate pastra dintele.


Fracturile dentare din pacate nu se vindeca de la sine in comparatie cu anumite fracturi osoase, de aceea este important tratamentul imediat al acestor afectiuni in primul rand pentru a scapa de durere si in al doilea rand pentru a nu permite agravarea fracturilor si inrautatirea situatiei.
Pentru a evita astfel de probleme este recomandat sa evitati mestecarea si muscarea alimentelor sau obiectelor dure; in cazul in care stiti ca suferiti de bruxism (scrasnirea dintilor) este bine sa purtati o gutiera, gutiera ce se realizeaza in cabinetul stomatologic de catre un medic dentist; in cazul in care practicati sporturi de cotact precum box, rugby este bine sa purtati o gutiera speciala pentru sportivi; sa evitati diferentele de temperatura a alimentelor sau lichidelor pe care le consumati.
Doar in cadrul unei consultatii stomatologice si a unor investigatii imagistice veti putea afla daca va confruntati cu una din situatiile de mai sus si ce solutii de tratament se pot aplica in cazul dumneavoastra.


Autor: dr. Alexandra Dumitrescu, medic dentist ABC Eurodent
Foto: arhiva proprie
Sursa: proprie