Abuzul de alcool predispune femeile tinere la creșterea riscului cardiac
©
Autor: Airinei Camelia

Studiul a inclus adulți cu vârste între 18 și 65 de ani și este unul dintre cele mai mari și mai diverse studii de până acum care examinează legăturile dintre consumul de alcool și bolile de inimă. Rezultatele studiului sunt deosebit de relevante, în contextul în care atacurile de cord și alte forme de boli de inimă sunt în creștere în rândul populațiilor mai tinere din SUA, iar consumul de alcool și binge drinking-ul au devenit mai frecvente în rândul femeilor decât în deceniile anterioare.
Cercetătorii au ajustat datele pentru a ține cont de vârstă, activitate fizică, fumat și alți factori de risc cardiovasculari cunoscuți. În urma analizei, s-a constatat că incidența bolilor coronariene crește odată cu nivelurile mai ridicate de consum de alcool. Femeile cu un consum ridicat de alcool au avut un risc cu 45% mai mare de boli de inimă comparativ cu cele cu un consum scăzut și cu 29% mai mare comparativ cu cele cu un consum moderat. Diferența a fost cea mai mare în rândul persoanelor din categoria binge drinking; femeile din această categorie au fost cu 68% mai predispuse să dezvolte boli de inimă comparativ cu femeile cu un consum moderat. Bărbații cu un consum ridicat de alcool au avut un risc cu 33% mai mare de a dezvolta boli de inimă comparativ cu cei cu un consum moderat.
Rezultatele studiului subliniază importanța includerii consumului de alcool în evaluarea riscului de boli de inimă și în eforturile de prevenire. Deși alcoolul a fost asociat cu creșterea tensiunii arteriale și cu schimbări metabolice legate de inflamație și obezitate, femeile procesează alcoolul diferit față de bărbați, ceea ce poate contribui la riscurile mai mari observate.
Limitările studiului includ tendința oamenilor de a subraporta consumul de alcool, ceea ce înseamnă că studiul oferă probabil estimări conservatoare ale riscului de boli de inimă asociat cu consumul de alcool. Cercetările suplimentare ar putea ajuta la determinarea strategiilor optime pentru screeningul consumului de alcool în clinici și discuțiile despre riscurile consumului de alcool între pacienți și medici. Este esențial ca alcoolul să fie considerat un factor important în evaluările de sănătate de rutină, având în vedere impactul său semnificativ asupra sănătății cardiovasculare.
sursa: News Medical
Data actualizare: 29-03-2024 | creare: 29-03-2024 | Vizite: 637
Bibliografie
Study links heavy drinking to increased heart disease risk in young women, link: https://www.news-medical.net/news/20240328/Study-links-heavy-drinking-to-increased-heart-disease-risk-in-young-women.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Prevalență crescută a tulburărilor de alimentație la femeile cu sindromul ovarelor polichistice (meta-analiză)
- Sensibilitatea senzorială și sprijinul partenerului în depresia perinatală: influențe asupra mamei și copilului
- Ratarea programării la prima mamografie crește riscul de cancer mamar avansat
- Depresia postnatală a fost relaționată cu perturbarea sistemului de oxitocină în timpul alăptării
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Nu stiu ce sa fac... dar trebuie sa-l ajut
- Alcoolul si memoria
- Probleme cu alcoolul
- Sotul meu bea multa bere, zilnic, de mult timp
- Stare de rau
- Probleme cu alcoolul!
- Probleme digestive, bea bere si vin ocazional, mult