ADHD la adulți: noi perspective asupra diagnosticului prin analiza rătăcirii spontane a minții

©

Autor:

ADHD la adulți: noi perspective asupra diagnosticului prin analiza rătăcirii spontane a minții

Un studiu realizat de specialiștii în neuropsihologie de la Universitatea din Oslo aduce date importante despre ADHD la adulți și rolul rătăcirii spontane a minții în înțelegerea tulburării. Cercetările, derulate în Norvegia, pun accent pe diferențele dintre manifestările ADHD la copii și la adulți și explorează posibilitatea integrării fenomenului de mind wandering în instrumentele de diagnostic.

Context

Până în urmă cu câteva decenii, se credea că tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate dispare la adolescență. Astăzi se știe că aproximativ jumătate dintre cei diagnosticați în copilărie continuă să prezinte simptome și la maturitate. Totuși, cunoștințele medicale rămân axate în principal pe copii și adolescenți, iar criteriile de diagnostic sunt formulate în jurul comportamentelor copilărești.

Adulții cu ADHD nu manifestă hiperactivitatea clasică observată la copii, dar prezintă dificultăți precum:

  • probleme de reglare emoțională;

  • neliniște și agitație interioară;

  • dificultăți în finalizarea studiilor și menținerea unui loc de muncă;

  • risc crescut de accidente și boli;

  • schimbări frecvente ale locurilor de muncă.

În ultimele decenii, numărul diagnosticărilor de ADHD la adulți a crescut considerabil, odată cu extinderea posibilității de tratament medicamentos pentru această categorie de pacienți.

Despre studiul actual

Pentru a înțelege mai bine particularitățile ADHD la adulți, cercetătorii au investigat rătăcirea spontană a minții – un fenomen prin care atenția se desprinde involuntar de sarcina în desfășurare.

Metodologia

  • Participanți: adulți diagnosticați cu ADHD și un grup de control sănătos.

  • Sarcina experimentală: participanții ascultau tonuri prin căști și trebuiau să răspundă prin apăsarea unui buton diferit în funcție de înălțimea tonului.

  • Caracteristicile sarcinii: extrem de monotonă, tocmai pentru a favoriza declanșarea rătăcirii minții.

  • Măsurători utilizate:

    • electroencefalografie (EEG) cu 64 de electrozi pentru activitatea cerebrală,

    • senzori palmar pentru activitatea musculară,

    • camere pentru monitorizarea mișcărilor oculare și a pupilei.

Obiectivele studiului

  • să determine diferențele de frecvență și intensitate ale rătăcirii minții între adulții cu ADHD și cei fără ADHD;

  • să investigheze corelațiile dintre activitatea cerebrală și performanța la sarcină;

  • să exploreze posibilitatea includerii testelor de rătăcire a minții în instrumentele de diagnostic clinic.

Rezultate

  • Confirmarea ipotezei: adulții cu ADHD au manifestat mai multe episoade de rătăcire spontană a minții comparativ cu grupul de control.

  • Performanța la sarcină: pacienții cu ADHD au răspuns mai puțin precis și mai lent la tonurile auditive decât participanții sănătoși.

  • Raportările subiective: cei cu ADHD au declarat un nivel mai ridicat de rătăcire a gândurilor în timpul testului.

  • Activitatea cerebrală: tiparul undelor cerebrale a fost similar între cele două grupuri, însă intensitatea semnalelor a diferit, ceea ce sugerează o reglare deficitară a atenției la persoanele cu ADHD.

  • Corelații clare: s-a observat o legătură directă între măsurătorile EEG și performanța la sarcină, un aspect considerat valoros pentru dezvoltarea de noi metode de diagnostic.

Cercetătorii subliniază însă că rătăcirea minții nu este specifică exclusiv ADHD – ea poate apărea și în alte condiții, precum afecțiuni neurologice sau leziuni cerebrale. Prin urmare, testele de acest tip nu pot fi folosite singure pentru diagnostic, dar pot completa alte instrumente clinice.

Concluzii și perspective

Rezultatele studiului oferă o nouă perspectivă asupra înțelegerii ADHD la adulți și confirmă importanța dezvoltării unor instrumente de diagnostic adaptate vârstei adulte.

  • Rătăcirea spontană a minții ar putea deveni în viitor un indicator relevant în evaluarea ADHD, însă sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma sensibilitatea și specificitatea metodei.

  • În prezent, diagnosticul ADHD rămâne unul complex, bazat pe evaluări clinice detaliate, interviuri, chestionare și observații comportamentale.

  • Cercetătorii speră ca, pe termen lung, aceste descoperiri să contribuie nu doar la diagnostic mai precis, ci și la noi opțiuni de tratament și intervenție personalizată pentru adulții și vârstnicii afectați.


Data actualizare: 15-09-2025 | creare: 15-09-2025 | Vizite: 87
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • „Maladaptive daydreaming” ar putea fi un diagnostic mai corect pentru persoanele cu ADHD
  • Un examen al ochilor ar putea detecta ADHD și tulburările de spectru autist
  • Caracteristica de a fi distras ușor reprezintă esența tulburării ADHD
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum