ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Pediatrie Pediatrie Bucuresti

Investigatia RMN Prostata Multiparametric - cand este recomandata si ce beneficii de diagnostic ofera?

Investigatia RMN Prostata Multiparametric - cand este recomandata si ce beneficii de diagnostic ofera?

Investigatia RMN (Rezonanta Magnetica) prostata multiparametric reprezinta cea mai noua, completa si performanta metoda de examinare imagistica a patologiei oncologice a prostatei. Examinarea este indicata de medicul specialist/urolog daca exista suspiciune la tuseul rectal sau valori mari ale PSA raportat la varsta pacientului. Aflati mai multe despre investigatia RMN coloana din interviul cu Dr. Iulian Raus - Medic Primar Radiologie si Imagistica Medicala - Affidea Cluj.

 

Ce este o investigatie RMN prostata multiparametric?

Investigatia RMN (Rezonanta Magnetica) prostata multiparametric reprezinta cea mai noua, completa si performanta metoda de examinare imagistica a patologiei oncologice a prostatei. Este o combinatie de imagistica morfologica (secventele T2W), imagistica functionala (secventele DWI/ADC) si contrast perfuzional dinamic (secventele DCE-MRI), care determina probabilitatea unui cancer de prostata  semnificativ clinic.

 

Scorul de evaluare PIRADS versiune 2 stabilit prin RMN multiparametric stadializeaza leziunile in functie de riscul de malignitate:

PIRADS 1 - prezenta cancerului improbabila

PIRADS 2 - prezenta cancerului foarte putin probabila

PIRADS 3 - prezenta cancerului echivoca - necesita punctie biopsie

PIRADS 4 - prezenta cancerului probabila - necesita punctie biopsie

PIRADS 4 - prezenta cancerului foarte probabila - necesita punctie biopsie

 

Cand este recomandata efectuarea acestei investigatii?

Simptomele care pot sugera o patologie tumorala prostatica la barbatii peste 50 ani sunt: mictiuni frecvente, in special noaptea, jet urinar slab sau intrerupt, mictiune sau ejaculare cu dureri si/sau arsuri, sange in sperma/ urina.

 

De regula, examinarea RMN prostata multiparametric este indicata de medicul specialist/urolog daca exista suspiciune la tuseul rectal sau valori mari ale PSA raportat la varsta pacientului.

 

Examinarea RMN prostata multiparametric are valoare foarte mare in diagnostic  datorita existentei cazurilor cu cancer de prostata semnificativ clinic in urmatoarele situatii

-  cancer de prostata cu rezultate histopatologice normale sau prezenta doar a nodulilor “low grade” la  biopsia sistematica baseline (prin erori de esantionaj)

- 15-20% din cazuri de cancer de prostata au valori PSA normale

 

Examinarea RMN prostata multiparametric stabileste un scor de evaluare PIRADS versiune 2  care evalueaza sau exclude riscul de cancer de prostata, iar in cazul cancerului de prostata existent precizeaza localizarea tumorii, volumul tumoral, agresivitatea, extensia extraprostatica si stadializarea tumorii.

 

Aceste informatii impreuna cu datele examenului clinic, valorile PSA, varsta si comorbiditatile pacientului ghideaza strategiile de tratament care pot fi in cazul cancerului de prostata localizat: supraveghere activa, brahiterapie interstitiala prostatica, hormonoterapie, radioterapie externa, prostatectomie radicala si criochirurgie.

 

Care sunt avantajele unui RMN prostata multiparametric comparativ cu un RMN de pelvis obișnuit?

RMN prostata multiparametric este singura investigatie care evalueaza corect extensia extracapsulara  stabilind din start tratamentul chirurgical sau non-chirurgical.

 

RMN prostata multiparametric depisteaza si caracterizeaza  morfologic, functional si angioperfuzional ariile suspecte de malignitate la nivelul zonei periferice, zonei centrale/tranzitionale si stromei fibromusculare ale prostatei, ghidand punctia biopsie si stabilind nodulii care nu  trebuie  punctionati (“low grade”), ci doar urmariti.

 

Intrucat punctia biopsie transrectala clasica (TRUS) poate avea rezultate fals negative, examinarea RMN multiparametric efectuata anterior punctiei orienteaza locul punctiei prin indicarea zonelor din prostata suspecte, iar imagistica prin fuziunea RM-Ecografie permite biopsia tintita a nodulilor suspecti. Astfel, este redus riscul de biopsii fals negative si  disconfortul pacientului cauzat de punctiile repetate.

 

Cresterea ratei de depistare a cancerului semnificativ clinic prin RMN multiparametric, facilitarea biopsiei tintite si, in final, diagnosticul histopatologic corect au ca efect final initierea mai rapida a tratamentului si scaderea mortalitatii prin cancer de prostata.

 

Cand nu este recomandata efectuarea acestei investigatii? Care sunt contraindicatiile?

Standardul de diagnostic modern in cancerul de prostata se bazeaza pe examenul clinic (tuseu rectal), testarea PSA, RMN prostata multiparametric si biopsie ecoghidata. Este necesar un interval de minimum 45 zile postpunctie, daca examinarea RMN multiparametric este indicata dupa efectuarea punctiei/biopsiei pentru a evita artefactele generate de hemoragia reziduala care pot altera calitatea imaginilor.

 

In mod obligatoriu, pacientii trebuie sa informeze medicul sau personalul din departamentul RMN despre urmatoarele  situatii medicale care pot crea probleme in timpul examinarii RMN:

-stimulatoare cardiace, valve metalice cardiace sau defibrilatoare implantate;

-clipsuri vasculare metalice feromagnetice plasate pentru prevenirea hemoragiei din anevrisme;

-pompe de medicamente implantate sau externe (cele pentru administrarea insulinei, pentru analgezice sau chimioterapice);

-implant cohlear;

-placi metalice, suruburi, mese metalice pentru repararea osului sau articulatiilor;

-tije vertebrale metalice si proteze articulare;

-corp strain metalic din organism

 

De regula, cu exceptia stimulatoarelor cardiace, valvelor cardiace metalice si implanturilor cohleare metalice examinarea se poate efectua. In cazul celorlalte situatii medicul radiolog decide daca examinarea se poate face ( majoritatea dispozitivelor au o fisa de produs in care producatorul/fabricantul)  specifica daca dispozitivul este sigur pentru o investigatie RMN).

 

Ce pregatiri sunt necesare pentru pacient inainte de efectarea investigatiei?

In general, examinarea RMN prostata multiparametric nu necesita pregatire speciala a pacientului. Medicul radiolog poate alege protocolul de examinare oportun in functie de tipul de echipament disponibil, starea pacientului si contextul clinic particular.

 

La echipamentele de 1,5 Tesla, unele protocoale recomanda folosirea antenei intrarectale. De regula, echipamentele de 3 Tesla nu necesita antena intrarectala.

 

Unele protocoale de examinare presupun in context clinic particular eliminarea  continutului gazos sau rezidual intestinal prin clisma cu minimum 2 ore inainte de examinare pentru minimalizarea artefactelor de susceptibilitate sau administrarea de spasmolitice (ex buscopan) pentru diminuarea artefactelor de peristaltica intestinala.

 

Pacientul trebuie informat despre durata examinarii, despre eventualele zgomote care pot fi atenuate prin dopuri auriculare sau casti, i se recomanda sa nu faca miscari ale corpului sau membrelor in timpul examinarii deoarece se pot artefacta imaginile.

 

Inainte de procedura se indeparteaza obiectele metalice, bijuterii, accesorii, dispozitive de auz, ochelari, piese dentare etc.

In mod obisnuit, o investigatie RMN Prostata Multiparametric se desfasoara pe parcursul a 50 de minute.

 

Dr. Iulian Raus - Medic Primar Radiologie si Imagistica Medicala - Affidea Cluj

Facultatea de Medicina Generala Bucuresti - absolvita in 1987

Medic primar radiolog, Doctor in stiinte medicale

Competente in ecografie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica si management sanitar

Stagii de pregatire in imagistica musculoscheletala in clinica Sentrum Roentgen Institutt  Oslo, Norvegia, in perioada 2007 – 2010

 

Clinica Affidea Cluj se afla pe Str. Ciresilor nr. 15 C, pentru mai mult detalii sau programari ii puteti contacta pe colegii nostri la numerele de telefon 0264 407 970 sau 0724 308 309.

 

Affidea Cluj ofera pacientilor investigatii de Rezonanta Magnetica (RMN) realizate cu un echipament de ultima generatie de 3 Tesla - SIGNA Pioneer GE. Echipamentul ultraperformant ofera o calitate excelenta a imaginii medicale, astfel incat rezultatul sa fie unul corect si oferit intr-un timp cat mai scurt.

 

Aparatul a fost proiectat special pentru a tine cont de diversele nevoi ale pacientilor, astfel incat acestia sa beneficieze de mai mult confort si sa se simta mai relaxati pe timpul investigatiei.

 
Programare