ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Implantologie dentară Implantologie dentară Bucuresti

Centrul nostru este o a doua casă pentru rezidenți, unde ei sunt mereu pe primul plan și vor primi toată atenția de care au nevoie. Iar atenție înseamnă mai mult decât prestarea unor servicii medicale sau îngrijirea de zi cu zi. Îi ajutăm pe cei care ajung la noi să-și regăsească demnitatea, independența și bucuria de a trăi.

 

Căminul de bătrâni Affinity Life Care a fost deschis la inițiativa unei familii de medici cu o experiență de peste 35 de ani, care a înțeles cât de multă nevoie au vârstnicii de un suport de acest fel, atunci când nu se mai pot descurca singuri. La noi, rezidenții vor primi cele mai bune servicii medicale, vor fi consultați zilnic, iar tratamentul personalizat recomandat de medici va fi întotdeauna respectat și monitorizat atent. De asemenea, vor beneficia de recuperare medicală, realizată prin programe individualizate și masaj, kinetoterapie sau fizioterapie, în funcție de necesități.

 

Fondatorii Affinity Life Care au decis să înființeze acest centru destinat îngrijirii persoanelor în vârstă, ca o încununare a activității lor de patru generații în domeniul medicinei. De peste 70 de ani, membrii acestei familii și-au dedicat viața îngrijirii semenilor lor, alegând specializări medicale diverse, precum psihiatrie, chirurgie, medicină generală, radiologie, medicină de familie. Acumulând toată experiența aceasta, din generație în generație, membrii familiei s-au hotărât să pună bazele noului proiect, unde pe primul loc se află respectul și grija față de oameni, prin acordarea tuturor serviciilor medicale necesare în această a doua casă.

 

Directorul medical al centrului Affinity Life Care este un medic primar generalist cu o experiență de peste 35 de ani, care se va afla zilnic la dispoziția rezidenților, oferind consultații chiar și în weekend. Bunicii săi au fost redutabili psihiatri, tatăl doamnei doctor, unul dintre cei mai apreciați chirurgi interniști ai vremii sale, operând la Spitalul Universitar de Urgență București (Spitalul Municipal), iar mama sa a fost un redutabil radiolog.

 

Affinity Life Care este un loc intim, care oferă cele mai bune condiții de cazare, o curte unde rezidenții pot face plimbări în aer liber și mâncare proaspătă, preparată zilnic în propria bucătărie. Dieta este stabilită pentru fiecare rezident în parte, în funcție de afecțiunile de care suferă și de recomandările medicului nutriționist.

 

Centrul nostru nu este un spital și nici un azil de bătrâni în sensul clasic, pentru că fiecare rezident care ajunge la noi este pus pe primul plan și ajutat să ducă în continuare o viață cât mai activă, independentă. Pentru persoanele care nu au dizabilități, organizăm la centrul nostru diferite activități recreative, pentru ca ei să se simtă cât mai bine, să socializeze, să-și facă prieteni și să fie stimulați atât fizic cât și psihic. Desigur, legătura lor cu familia este esențială, de aceea încurajăm cât mai mult comunicarea și interacțiunile rezidenților cu cei dragi.

Sunteți sau ați fost pacientul nostru și considerați că serviciile noastre merită recomandate?

Atunci oferiți-ne o recomandare!
 
Programare