Agresivitatea manifestată la foame, mult mai complexă decât o consecință a hipoglicemiei

Pornind de la conceptualizarea foamei sub forma unei emoții negative, putem spune că iritabilitatea înainte de masă, agresivitatea uneori, sunt mult mai complicate și au ca fundament procese mult mai complexe decât reducerea glucozei circulante – hipoglicemia – conlucrând astfel biologia individului, personalitatea și contextul ambiental.
Această ipoteză a fost investigată în cadrul unui studiu recent publicat în jurnalul Emotion, recenzat de Asociația Americană de Psihologie.
Cu toții am simțit la un momentat dat senzația supărătoare de foame, care s-a ameliorat după ingestia de alimente. Iritabilitatea asociată senzației de foame, fenomenul „hangry” însă, apare atunci când în prezența senzației neplăcute de foame aceasta se manifestă sub forma emoțiilor puternice exteriorizate asupra persoanelor din jur sau a unor situații mai puțin plăcute, stresante.
Potrivit investigatorului principal al studiului Jennifer MacCormack, doctorand în cadrul departamentului de Psihologie și Neuroștiințe a Universității North Carolina, există doi factori cheie care determină dacă foamea va contribui la apariția emoțiilor negative sau nu: contextul și reflectarea la propria condiție și la comportament.
Persoanele care resimt foame și conceptualizează afectul sub forma unor emoții, judecăți negative, comportament impulsive, agresivitate, o fac de asemenea într-un context negativ, ca replică sau o extensie a acestuia. Intensitatea trăirilor, precum iritabilitatea, stresul, este ghidată de context și de capacitatea individulă de a se identifica și corecta comportamentul negativ.
O reclamă celebră afirmă că „Nu ești tu atunci când îți este foame”. Cercetătorii completează însă și spun că, a face un pas înapoi și a privi în ansamblu pentru a recunoaște ceea ce simți și a-ți limita reacțiile, este o modalitate prin care să rămâi tot TU și în prezența senzației de foame.
„Corpul nostru joacă un rol important în modelarea experiențelor de zi cu zi, a percepțiilor și comportamentelor – când ne este foame sau din contră, suntem satisfăcuți, când suntem obosiți versus odihniți, când suntem sănătoși versus când suntem bolnavi. Ceea ce însemnă că este important să ne ascultăm organismul și să nu desconsiderăm semnalele pe care acestea încearcă să le trimită, pentru că ne pot influența pe termen scurt și lung sănătatea mentală, calitatea experiențelor psihologice, a relațiilor sociale și a performanțelor la locul de muncă.”
Sursa: Medical Xpress
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Data actualizare: 04-03-2019 | creare: 19-06-2018 | Vizite: 1913
Bibliografie
Hunger can lead to anger, but it's more complicated than a drop in blood sugar, study says, link: https://medicalxpress.com/news/2018-06-hunger-anger-complicated-blood-sugar.html©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Nefericirea mamei în cuplu și lipsa sprijinului familiei, asociate cu colicile bebelușilor
- Anxietatea și insomnia sunt legate de scăderi bruște ale celulelor imunitare cheie
- Stimularea magnetică transcraniană ar putea fi benefică pentru depresia rezistentă la tratament
- Asocieri între sănătatea mintală a adolescenților și conceptele de design urban și arhitectural
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Agresivitate pe fondul depresiei?
- Cum vindec agresiunea fizica, verbala si emotionala?
- Cum sa procedez - comportament agresiv
- Ma trezesc in timpul noptii si mananc si dimineata nu imi amintesc nimic
- Soțul meu are schimbări bruște de comportament, se enervează extrem de rapid
- Balonare, ingrasare, pofta mare de mancare
- Mi-e foame des. De ce?