Alba Iulia, rată de infectare de 3,33 la 1.000 de locuitori

Data publicării: 12-01-2022

Municipiul Alba Iulia înregistrează o incidenţă cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 3,33 la 1.000 de locuitori, motiv pentru care marţi noaptea vor intra în vigoare o serie de măsuri restrictive, cum ar fi permiterea activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba a adoptat marţi o hotărâre prin care au fost stabilite măsurile de limitare şi prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în unităţile administrativ-teritoriale, precizând măsurile prevăzute pentru municipiile Alba Iulia şi Aiud şi comunele Arieşeni şi Sântimbru, unde rata de infectare este de peste 3 la 1.000 de locuitori.

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 12 ianuarie ora 0,00 şi se aplică pentru o perioadă de 14 zile.

Astfel, în UAT-urile menţionate, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-22.00 şi cu purtarea măştii de protecţie.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5.00-22.00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Totodată, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-22.00.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Sursa: Agerpres, 12-01-2022, Vizualizari 78
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.