Alba: Noi focare în centre rezidenţiale pentru vârstnici; numărul total al cazurilor active în judeţ depăşeşte 1.550

Data publicării: 16-10-2020

Două noi focare de COVID-19 au fost identificate în Alba, ambele în centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice, unde au fost depistate 24 de persoane pozitive, numărul cazurilor active ajungând astfel vineri în judeţ la 1.551, dintr-un total de 3.133 începând cu mijlocul lunii martie, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

După ce joi în Alba a fost prelucrat un număr record de probe într-o singură zi, respectiv 1.436 de probe, din care 1.006 la DSP şi 430 la SJU Alba Iulia, au fost înregistrate 133 de noi cazuri.

Potrivit DSP, un număr de 24 din cele 133 de cazuri nou identificate au fost depistate în cadrul a două noi focare izbucnite în centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice.

"Primul focar cuprinde 19 persoane din cadrul unui centru rezidenţial privat. Aici, în urma anchetei epidemiologice, a reieşit că persoanele pozitive sunt asimptomatice, starea lor de sănătate urmând să fie monitorizată de medicul de familie. Celălalt focar cuprinde 5 persoane, din care 3 angajaţi şi 2 beneficiari, şi se află în administrarea unui UAT din judeţ", a transmis DSP Alba.

În total, de la mijlocul lunii martie, în Alba au fost depistate 3.133 de persoane pozitive. Au fost declarate vindecate 1.486, iar 96 au decedat. Asta înseamnă că sunt 1.551 de cazuri active, adică 49.50% din totalul cazurilor depistate în 7 luni.
Sursa: Agerpres, 16-10-2020, Vizualizari 64
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.