Alba: O infirmieră rănită în incendiul de la ATI Alba Iulia, transferată la un spital din Bucureşti

Data publicării: 11-03-2018

O infirmieră care a suferit arsuri pe membre în incendiul care s-a produs sâmbătă dimineaţa într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost trimisă, cu o ambulanţă, la o clinică de specialitate din Bucureşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Femeia a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe peste 20% din corp, potrivit sursei citate.

Totodată, o asistentă a fost intoxicată cu fum, aceasta rămânând însă pentru îngrijiri la spitalul din Alba Iulia.

Incendiul s-a produs într-un salon situat la etajul al II-lea, nefiind necesară evacuarea bolnavilor din celelalte saloane. Purtătorul de cuvânt al ISU Alba, locotenent Alina Marescu, a menţionat că în salon se aflau două persoane, din care una era decedată înainte de izbucnirea focului.

De altfel, cauza izbucnirii focului a fost o lumânare aprinsă, potrivit tradiţiei creştine, pentru persoana decedată.

În cursul zilei de vineri, pompierii din Alba Iulia au efectuat un exerciţiu privind stingerea unui incendiu la SJU.
Sursa: Agerpres, 11-03-2018, Vizualizari 229
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.