Alevia donează suplimente în valoare de 10.000 de euro către spitale și trimite „Gânduri de bine” de la români cadrelor medicale

Data publicării: 15-04-2020

Alevia donează suplimente în valoare de 10.000 de euro către spitale și trimite „Gânduri de bine” de la români cadrelor medicale
Alevia, compania românească specializată în producția de suplimente alimentare, ceaiuri, creme și gustări sănătoase, lansează campania „Gânduri de bine”, prin care se alătură luptei împotriva Covid-19 și demersurilor de sprijinire a cadrelor medicale. Ca parte din campanie, Alevia donează 6.000 de cutii cu suplimente către medici din zece spitale din țară. Valoarea totală a donației este de 10.000 de euro. Astfel, Alevia se alătură Asociația ZI de BINE în îndeplinirea obiectivului acesteia de a crea un #scutpentruspitale.

Totodată, Alevia a lansat pe pagina de Facebook.com/AleviaRomania/ o invitație prin care îi roagă pe români să trimită un gând de bine medicilor care sunt în linia întâi de luptă împotriva virusului. Toate mesajele vor fi colectate și trimise la spitale pentru a fi citite de către medici.

„Cu siguranță grija, spiritul de întrajutorare, responsabilitatea și implicarea în comunitate sunt cel mai bine reprezentate în această perioadă. Una cu multe încercări pentru cadrele medicale, care sunt expuse la eforturi psihice și fizice de neimaginat. Ne gândim la medicii noștri și la cum putem veni cel mai bine în sprijinul lor cu produsele noastre, astfel încât să se simtă protejați. Mai mult decât atât, credem în puterea gândurilor bune, de aceea odată cu suplimentele alimentare, vor ajunge la medici și mesajele strânse pe pagina de Facebook Alevia în campania «Gânduri de bine». Ne-am bucurat să vedem că mulți români au dat curs invitației noastre de a transmite un mesaj de încurajare, de apreciere sau de susținere pentru cadrele medicale din țară”, spune Dr. Florin Mitocaru, Director General Alevia.

Produsele Alevia vor ajunge într-un spital din aceste 10 orașe: București, Suceava, Fălticeni, Piatra Neamț, Târgoviște, Târgu Mureș, Brașov, Deva, Arad, Baia Mare. Fiecare spital va primi câte 500 de cutii cu vitamina C și 100 de cutii cu suplimentul Calciu, Magneziu+Vitamina D. 

Vitamina C este unul dintre principalii aliați ai organismului pentru funcționarea normală a sistemului imunitar, ce contribuie la reducerea oboselii și extenuării, la funcționarea normală a sistemului nervos și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Totodată, combinația de calciu, magneziu și vitamina D este recomandată ca adjuvant în insomnie, depresie, stres, stări de anxietate și nervozitate, migrene, oboseală.

*****

Despre Alevia
Alevia (www.alevia.com.ro) este o companie românească înființată în 1994, specializată în producția de suplimente alimentare și ceaiuri. Compania, în care lucrează 160 de angajați, produce 120 de tipuri de suplimente nutritive și 50 de sortimente de ceaiuri, disponibile în peste 4.000 de farmacii și magazine din România. Toate produsele Alevia sunt înregistrate, aprobate și avizate de S.N.P.M.A.P.S., parte din Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA) București și Ministerul Sănătății. Producția se desfășoară în concordanță cu toate cerințele legii pentru fiecare tip de produs. Alevia are implementat sistemul ISO 9001:2008 de la Lloyd’s Register, din Marea Britanie, unul dintre liderii internaționali în domeniul certificării calității.

Despre Asociația ZI de BINE
Asociația Zi de Bine (https://zidebine.ro/), curator de cauze sociale, are scopul de a sprijini oameni aflați în situații vulnerabile, creând notorietate în jurul unor cauze ignorate. Într-un an sunt susținute 12 ONG-uri cu 12 cauze, câte una în fiecare lună. Fiecare cauză se implementează cu ajutorul unui ONG partener în maximum 30 de zile, apelând la sărbătoriții lunii pentru donații.

În timpul pandemiei de coronavirus, Asociația ZI de BINE a decis să își concentreze toate eforturile pentru a construi un #ScutPentruSpitale. Conform crezului său, a ales să sprijine spitale din orașe mici, ajutând astfel comunitățile cărora le este mai dificil să strângă fonduri. Până în prezent, au fost strânși 650.000 de euro care au ajuns în produse la 40 de spitale. Mai mult decât atât, Asociația ZI de BINE împreună cu Auchan și Leroy Merlin, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), construiesc prima unitate de suport medical din București-Ilfov pentru pacienții diagnosticați cu Covid-19.

Donații se pot face prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar; prin PayPal; prin PAGO; prin contract de sponsorizare.
Sursa: Public Advisors, 15-04-2020, Vizualizari 33
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.