ROmedic Cabinete medicale Cluj-Napoca Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Cluj-Napoca

Intervenţia psihologică în pregătire preoperatorie

Intervenţia psihologică în pregătire preoperatorie
Autor: Amza Jucan

O intervenţie psihologică de pregătire preoperatorie va include diverse de tehnici cognitiv-comportamentale: restructurare cognitivă, tehnici de rezolvare a problemelor, tehnici de inoculare a stresului, training de relaxare, tehnici de control al respiraţiei, expunere în imaginar, tehnica desensibilizării sistematice, dialogul socratic, contraargumentarea şi, de ce nu, hipnoterapie.

 

Pentru pregătirea preoperatorie, psihoterapia apelează la diverse strategii: pregătirea prin informare, restructurarea cognitivă, controlul postoperator al durerii.

 

Preoperator, terapeutul lucrează împreună cu pacientul pentru a controla atât anxietatea de anticipare, cât şi distresul, iar postoperator se intervine pentru diminuarea suferinţei şi încurajarea acceptării emoţionale a limitărilor fizice şi sociale temporare sau definitive, prin modificarea reprezentării problemei în baza informaţiilor din surse externe, a schimbării percepute în starea de bine fizic şi psihic şi a evaluării eficienţiei mecanismelor de adaptare. Terapeutul îndrumă pacientul să realizeze o evaluare adaptativă, folosindu-se de imaginea pe care acesta o are cu privire la propriul progres, unde ia în calcul eficacitatea şi rezultatul raportându-le la scopurile sale.

 

Terapeutul încurajează şi asistă pacientul să participe activ pentru a-şi dezvolta deprinderile în obţinerea de cunoştinţe şi identificarea resurselor în legătură cu intervenţia chirurgicală şi în identificarea şi alegerea scopurilor legate de sănătate.

 

Încă înainte de a fi supus intervenţiei chirurgicale, terapeutul ar fi de preferat să-i pună la dispoziţie pacientului diverse strategii de comunicare şi de adaptare la atmosfera familială pentru momentul în care va reveni acasă în urma operaţiei. De exemplu: cea mai bună modalitate este ca pacientul să adreseze cerinţe legate de comportament, şi nu referitoare la trăsăturile de personalitate: „Te rog să mă ajuţi cu călcatul cămăşilor cât timp mă recuperez după operaţie”, şi nu „Ştiu că nu-ţi pasă dacă port o cămaşă necălcată, dar ajută-mă cu ele până îmi revin după operaţie”.

 

Pentru ca recuperarea să aibă rezultatele aşteptate, este de dorit să existe o legătură între expectanţele pacientului şi cele ale persoanei care îl îngrijeşte. Pe lângă acest aspect, este util ca persoana care îl îngrijeşte să se implice la un nivel optim în recuperarea pacientului, evitând excesele: nici insuficient, dar nici exagerat, oferindu-i asistenţă şi suport emoţional de calitate, atât informaţional, cât şi practic, în situaţiile de reală nevoie, fără să-l agaseze/sufoce pe pacient, şi încercând să-l empatizeze.

 

Posibile întrebări despre condiţia medicală şi operaţie pot fi: „Care este diagnosticul?”, „De ce am nevoie de operaţie?”, „Puteţi să-mi explicaţi etapele operaţiei în limbaj simplu?”, „Ce se va întâmpla cu mine în timpul operaţiei şi cum mă voi simţi după intervenţie?”, „Este posibil să am nevoie de transfuzie de sânge în timpul operaţiei?”, „Este indicat sau util să mi se recolteze sânge în avans pentru situaţia în care voi avea nevoie de transfuzie?”, „Care sunt riscurile dacă mi se transfuzează propriul sânge?”

 

Pentru ca pacientul să accepte mai uşor evenimentul şi să se acomodeze cu ideea intervenţiei chirurgicale, acesta trebuie să-i cunoască finalitatea. Concret: în situaţia, de exemplu, în care se cunoaşte durata aproximativă a operaţiei, confortul psihic este mai mare, dând impresia că evenimentul este controlabil, predictibil.

 

Postoperator, psihologul poate interveni cu şedinţe de hipnoză, pentru controlul mai eficient al durerii. Ulterior, prin exerciţiu, pacientul poate recurge la autohipnoză, pentru a prelua singur controlul durerii şi, implicit, pentru a o reduce.

 
Programare