Angajatorii nu sunt dispusi sa angajeze persoane seropozitive

Data publicării: 13-06-2008

Fenomenul discriminarii in randul persoanelor seropozitive in campul muncii este ingrijorator, releva concluziile cercetarii "HIV/SIDA si locul de munca", realizata de Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) in Romania.
Potrivit cercetarii, numarul angajatorilor dispusi sa angajeze persoane seropozitive este scazut, angajatorii nu cunosc si nu aplica, decat intr-o proportie foarte mica, legislatia referitoare la persoanele cu handicap/persoanele seropozitive.
Studiul mai evidentiaza ca numarul persoanelor seropozitive angajate care si-au facut cunoscut statutul este ingrijorator de mic iar politica la locul de munca nu este sustinuta de informare si educare, pentru a ajuta lucratorii sa invete despre realitatile si miturile transmiterii virusului HIV/SIDA, sa inteleaga ca nu au de ce sa se teama lucrand cu o persoana seropozitiva atata vreme cat nu vin in contact direct cu sangele acesteia.
Generatia de copii infectati in perioada de dinainte de 1989 ajunge acum la varsta la care apare nevoia de integrare sociala si profesionala iar pentru asta trebuie sa se gaseasca solutii, a declarat, pentru ROMPRES, Iulian Petre, director executiv al UNOPA. El a precizat ca cercetarea reprezinta unul dintre rezultatele proiectului "From vulnerability to empowerment - HIV/AIDS si locul de munca", desfasurat de UNOPA pe o perioada de 24 de luni.
Iulian Petre a mentionat ca trebuie sa se clarifice aspectele legislative legate de persoanele seropozitive in raport cu legislatia muncii si sa existe o legislatie unitara. El a adaugat ca scopul Conferintei nationale "HIV SIDA si locul de munca" este de a analiza situatia tinerilor seropozitivi care nu au locuri de munca si, impreuna cu ONG-urile, asociatiile celor bolnavi si autoritatile locale sa se gaseasca solutii.
Dr. Rodica Matusa, de la Asociatia Speranta, din Constanta, a declarat, pentru ROMPRES, ca asociatia a realizat doua lucruri importante pentru seropozitivi. In primul rand, i-a ajutat aproape pe toti sa urmeze opt clase, pe multi chiar si liceul, iar o parte dintre acestia vor sa urmeze o facultate. Al doilea lucru important este baza de practica, o sera cu flori din Olanda si o microferma, unde tinerii seropozitivi interesati pot lucra.
Rodica Matusa recomanda sa se discute cu fiecare tanar in parte, pentru a vedea posibilitatile lui intelectuale, dar si preferintele lui, deoarece nu trebuie ca tinerii seropozitivi sa fie luati ca un grup. Ea a adaugat ca trebuie imbunatatita colaborarea cu angajatorii, care ar trebui sa fie instruiti cu privire la ceea ce inseamna aceasta afectiune.
Presedinta Comisiei de Medicina Muncii din Ministerul Sanatatii, prof. dr. Elena Naghi, a declarat, pentru ROMPRES, ca nu se cunoaste exact cati tineri au solicitat un loc de munca, dar sunt situatii in care medicii de medicina muncii sunt presati de angajatori sa nu dea aviz favorabil persoanelor cu handicap, inclusiv persoanelor seropozitive.
In opinia Elenei Naghi, trebuie clarificata legislatia. In ceea ce priveste confidentialitatea, ea a spus ca, de fapt, aceasta nu exista si ar trebui elaborate reglementari in acest sens.
Reprezentanta Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap, Andreea Pascu, a spus ca, desi persoanele seropozitive au reglementari privind gradul de handicap, nu prea apeleaza la ele. Astfel, numai 4.428 de persoane au facut acest lucru.
La conferinta si-au aratat disponibilitatea solutionarii situatiei persoanelor seropozitive si reprezentanti ai Ministerului Muncii, ai companiilor, ai patronatelor, acestea din urma fiind prezente insa in numar mic.
13-06-2008, Vizualizari 623
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.