ANP: Patru noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul personalului din penitenciare

Data publicării: 06-08-2020

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) anunţă, joi, patru noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul personalului, menţionând că angajaţii identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu, conform recomandărilor Direcţiilor de sănătate publică competente.

"Au fost înregistrate patru noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul personalului sistemului administraţiei penitenciare. Poliţiştii de penitenciare au exercitat atribuţii de serviciu în sectoarele operativ şi administrativ, cu purtarea echipamentului de protecţie", precizează ANP într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, conduita de prevenţie se menţine prin portul echipamentului de protecţie, atât de către cadre, cât şi de către persoanele custodiate, dezinfectarea zilnică a spaţiilor comune, menţinerea distanţei de siguranţă în interacţiune, promovarea normelor de igienă personală şi colectivă, efectuarea triajului epidemiologic la intrarea şi ieşirea din serviciu a angajaţilor şi evaluarea regulată a stării de sănătate a persoanelor private de libertate, administraţiile locurilor de deţinere susţinând un efort "constant" pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Sursa: Agerpres, 06-08-2020, Vizualizari 65
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.