Arad: Peste 200 de persoane pot fi vaccinate pe zi la centrul drive-through deschis în parcarea unui hipermarket

Data publicării: 28-04-2021

Mai multe persoane au mers, miercuri dimineaţă, la deschiderea centrului de vaccinare de tip drive-through, aflat în parcarea unui hipermarket, pentru a le fi administrat ser anti-COVID-19, între care şi străini care lucrează sau studiază în oraşul Arad.

Centrul în care persoanele se pot vaccina fără să coboare din maşină a fost amenajat de Primăria Arad în parcarea hipermarket-ului Remarkt, aici fiind disponibile peste 200 de locuri pe zi pentru administrarea serului de la Pfizer.

La ora deschiderii centrului, câţiva şoferi aşteptau deja în maşini pentru a li se administra vaccinul.

"Nu am reuşit să mă vaccinez până acum şi am profitat de această ocazie. Am încercat două luni să prind un loc prin programare, am fost şi la un centru unde erau locuri libere, dar mi-au spus că fără programare nu se poate şi că durează destul de mult", a declarat, pentru AGERPRES, un arădean de 77 de ani, prima persoană care s-a imunizat în centrul drive-through.

Un taximetrist care a avut client la hipermarket a observat că se administrează vaccinuri şi a ales să îşi aştepte rândul.

"Am rezolvat două probleme dintr-un foc, dacă tot am avut client la magazin. Am vrut de multă vreme să mă vaccinez, dar acum am găsit momentul perfect şi am scăpat de o grijă", a spus bărbatul.

Printre cei care au ales să se vaccineze direct din maşină s-au aflat şi străini care stau în Arad.

"Se confirmă că România este o ţară care ajută străinii care stau aici, iar asta mă face mândru. Nu am reuşit să mă programez în platformă, poate pentru că nu sunt cetăţean român. Am auzit de acest centru şi am ales cea mai simplă cale", a declarat un italian care locuieşte în Arad.

Medicul care coordonează centrul drive-through, Alexandru Oancea, şi-a exprimat speranţa că interesul arădenilor va creşte pe măsură ce se va afla de posibilitatea imunizării direct din propria maşină.

"Chiar dacă vremea nu e prielnică, pentru că plouă, am avut persoane interesate încă de la deschidere şi ne aşteptăm ca interesul să fie tot mai mare", a spus medicul.

Viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur, care anunţase de marţi că primăria amenajează acest centru, a declarat că peste 200 de persoane pot fi vaccinate în fiecare zi, în cele două fluxuri disponibile, dar dacă interesul va fi mare, capacitatea de imunizare va fi mărită.

Vaccinarea direct din maşină este disponibilă zilnic între orele 8,00 şi 20,00.

Primăria Arad a mai anunţat că, în weekendul 7-9 mai, dă startul "Maratonului Vaccinării", o acţiune care se va desfăşura în holul Palatului Administrativ, unde oricine se va putea imuniza cu ser Pfizer fără programare prealabilă.

Tot în municipiul Arad, primăria începe o campanie de vaccinare la domiciliu, imediat după Paşte. În acest scop, sunt puse la dispoziţia celor interesaţi două numere de telefon la care se pot face programări pentru vaccinare: 0783 121 105 şi 0257 254 923.

Primăria Arad precizează că pentru toate cele trei campanii este pus la dispoziţia arădenilor vaccinul Pfizer, "datorită popularităţii sale", dar sunt disponibile şi vaccinurile Moderna şi AstraZeneca pentru cine optează pentru acestea.

Autorităţile locale speră că până la finalul lunii mai să fie depăşit pragul de 100.000 de arădeni imunizaţi.

De la începutul campaniei de imunizare, 64.314 de persoane din judeţul Arad au primit o primă doză de vaccin, iar 37.729 de persoane au primit şi a doua doză, conform datelor furnizate, miercuri, de Nucleul Judeţean de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare Arad.

În ultimele 24 de ore, au fost administrare 1.704 doze de vaccin.
Sursa: Agerpres, 28-04-2021, Vizualizari 114
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.