Argeş: Unitatea de terapie intensivă mobilă instalată la SJU Piteşti a devenit funcţională

Data publicării: 31-07-2020

Unitatea de terapie intensivă mobilă instalată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti a devenit funcţională şi poate primi pacienţi, a anunţat, vineri, Consiliul Judeţean (CJ) Argeş.

"Începând de astăzi, unitatea de terapie intensivă mobilă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti este funcţională, după ce s-au finalizat toate procedurile de instalare şi a primit avizul de funcţionare din partea DSP Argeş. Având în vedere că, în acest moment, toate cele 15 paturi de pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean sunt ocupate, primii pacienţi cu infecţie COVID-19, care vor avea nevoie de asistenţă medicală de specialitate în regim de ATI, vor putea fi deja internaţi în unitatea de terapie intensivă mobilă", se precizează într-un comunicat al CJ Argeş.

Unitatea de terapie intensivă mobilă instalată în curtea SJU Piteşti a fost ultima disponibilă dintre cele cinci existente la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Ele au fost repartizate în judeţele care se confruntă cu un număr mare de îmbolnăviri.

Construită pe structura unui tir, unitatea este dotată cu 12 paturi, având toate echipamentele necesare unei secţii de terapie intensivă, respectiv ventilatoare, monitoare şi injectomate, pentru a putea oferi asistenţă medicală de specialitate pacienţilor în stare critică.

În judeţul Argeş s-au înregistrat, potrivit datelor comunicate vineri de Instituţia Prefectului, 112 noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 3.224.

În spitale sunt internaţi 530 de pacienţi, dintre care 24 la ATI. De asemenea, 430 de persoane s-au externat la cerere.

De la începutul pandemiei, 1.086 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 120 au murit.
Sursa: Agerpres, 31-07-2020, Vizualizari 84
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.