Astronautii de pe ISS au toastat cu propria urina

Data publicării: 21-05-2009

Cosmonautii de pe Statia Spatiala Internationala /ISS/ au facut un pas important in experimente miercuri, bandu-si pentru prima oara propria urina reciclata in spatiu, informeaza AP. Mai precis, ei au baut apa produsa prin reciclarea urinei, sudorii si umiditatii continute in aerul pe care il exhalau.
Membrii echipei internationale au rostit un toast, ciocnindu-si sacii din plastic care le servesc pentru baut, iar urarilor lor li s-a asociat si personalul NASA aflat la Houston, departe de tentatia de a le cere un pahar. Echipa de sprijin terestra produce apa in acest fel, dar aparatul pentru reciclare nu fusese inca testat in spatiu. Dispozitivul se afla la bordul ISS din noiembrie, dar astronautii s-au cam codit pana acum sa-l utilizeze. NASA spera sa realizeze astfel economii, transportand mai putina apa potabila cu racheta sau naveta spre statia orbitala. Sistemul va putea fi aplicat si pe Luna sau pe Marte de echipajele umane ale viitoarelor misiuni.
Sursa: Agerpres, 21-05-2009, Vizualizari 303
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.