Atenţionare de călătorie MAE: Republica Elenă - incendiu în insula Corfu

Data publicării: 10-10-2018

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că se înregistrează un incendiu în insula Corfu, în apropierea plajei Kalami, autorităţile locale greceşti luând măsura de evacuare a satului Vigla.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă, precizează MAE într-un comunicat remis marţi seară.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Sursa: Agerpres, 10-10-2018, Vizualizari 109
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.