ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Audiologie Audiologie Bucuresti

Taramul sunetelor 3 – o calatorie povestita altfel by Audio Alfa - De unde stiu ca am o pierdere auditiva? -

Autor: Audiolog Delia Nedelcu

De unde stiu ca am o pierdere auditiva?

Dragii nostri, iata-ne ajunsi la al doilea popas al acestei drumetii din lumea sunetelor. Aici, vom vorbi despre cateva dintre semnele care ne arata ca ar fi cazul sa ne adresam unui medic specialist ORL si respectiv, unui audiolog – audioprotezist.

 

     Povestea clasica se poate intitula “Aud, dar nu inteleg!”, aceasta fiind poate fraza cea mai frecvent auzita de la pacientii hipoacuzici (mai pe romaneste, “surzi”). Desi de multe ori suntem tentati a cadea prada tentelor umoristice ale acestei afirmatii, problema hipoacuziei este una serioasa si – de la un nivel incolo – foarte suparatoare, atat pentru cel afectat direct de aceasta patologie, cat si pentru persoanele din anturaj (uneori, mai ales pentru acestea). Nu de putine ori, pacientii ne spun cu o doza de tristete si partial de neputinta: “Ce sa fac, am venit, ca se plang copiii, vecinii” etc. Sau, dupa caz, ni se mai spune: “am observat si eu ca dau cam tare la televizor, radio…”. Insotitorii adesea ne relateaza: “L-am adus/am adus-o la dumneavoastra ca nu ne mai intelegem cu el/ea”, sau: “Da prea tare la televizor, se plang vecinii!”, “Ne intreaba de ‘n’ ori acelasi lucru”, “Spune ca nu mai aude bine in clasa” (in cazul copiilor, elevi), “Ii vorbim si nu ne baga in seama” si asa mai departe.

     Odata ajunsi in cabinet, cei mai multi dintre pacienti ne explica : “eu de auzit aud (“chiar foarte bine” – mai adauga unii), doar ca nu inteleg clar/nu descifrez cuvintele”. Intr-adevar, in majoritatea cazurilor, pierderea de auz nu apare brusc, ci treptat, devenind cu adevarat deranjanta atunci cand se atinge nivelul la care cuvintele nu mai sunt clar intelese (pragul acesta poate sa difere de la om la om), iar pacientul solicita anturajului sa vorbeasca mai tare, sa repete, sau da sonorul televizorului si al altor surse de sunet din ce in ce mai tare. In cazul varstei zise “de mijloc” – tinerii si in general persoanele cele mai active social si profesional – acesti pacienti sunt, ca regula generala, cei mai constienti asupra necesitatii absolute, indiscutabile, a protezarii auditive, atunci cand auzul sufera. Cat despre copii, impactul hipoacuziei poate fi devastator, fiind impiedicata achizitia limbajului si a cunostintelor in general. De aici, este cat se poate de evidenta necesitatea tratamentului corect si timpuriu al pierderii de auz la aceasta categorie de varsta, parintilor revenindu-le responsabilitatea de a le acorda celor mici atentia cuvenita.

     Asadar, draga cititor, iata pe scurt situatiile care iti pot transmite semnale legate de o posibila pierdere auditiva:

  • * Nu mai intelegi la fel de bine cuvintele;
  • * Comunicarea cu cei apropiati nu se mai face la fel de usor;
  • * Nu mai auzi bine la TV, radio, telefon (simti mereu nevoia sa dai mai tare);
  • * Nu mai poti fii atent la cei din jur (colegi, familie, prieteni);
  • * Melodiile si vocile cunoscute nu mai suna la fel (se pierd anumite frecvente din spectrul de sunete);
  • * Nu auzi bine in clasa, la ore si/sau in pauza, pierzi cuvinte si notiuni pe care alti colegi le aud bine;
  • * Auzi zgomote in ureche (tiuituri, fosnete, bolboroseli – asa numitele acufene sau sinonimul: tinitus) care nu au substrat real si inainte nu erau acolo.

     Daca te regasesti in vreuna (sau mai multe) din situatiile mentionate, daca ai remarcat faptul ca de ceva timp exista un discomfort auditiv prezent in viata ta, care te afecteaza din ce in ce mai tare, este momentul sa iei O DECIZIE – de a face o programare pentru o consultatie la Audio Alfa.        

     Ce presupune aceasta? Ramai alaturi de noi si vei vedea la un alt popas cum decurge aceasta.