Australia: Un implant cerebral cu inteligenţă artificială ar putea ajuta persoanele paralizate să controleze tehnologiile de asistenţă

Data publicării: 08-04-2019

Un dispozitiv dezvoltat în Australia, care foloseşte inteligenţa artificială (AI) pentru a veni în ajutorul persoanelor cu forme severe de paralizie dependente de tehnologii de asistenţă controlată, a primit luni aprobarea pentru un prim test efectuat pe oameni, potrivit Xinhua.

Programată să se desfăşoare la Royal Melbourne Hospital, testarea dispozitivului denumit Stentrode, de mărimea unei agrafe de birou, presupune implantarea acestuia în cortexul motor al subiecţilor - porţiunea din creier care controlează mişcarea.

În cadrul testelor, la care au primit autorizaţie de participare cinci pacienţi, se speră că implantul va putea recepţiona semnale cerebrale pe care apoi le va transmite unui computer.

"Dacă aceste teste vor putea crea o interfaţă funcţională creier-computer, vor oferi persoanelor cu astfel de leziuni şi afecţiuni posibilitatea să comunice - iar acest lucru va fi minunat", a spus Peter Mitchell, cercetător principal în cadrul Royal Melbourne Hospital.

"În particular, persoanele care suferă de boala neuronilor motori, precum şi alţi pacienţi cu forme severe de paralizie, vor putea beneficia de unele avantaje, cum ar fi posibilitatea de a controla un mouse sau o tastatură prin intermediul acestui dispozitiv. Acest lucru va reda oamenilor un mic grad de independenţă".


Creatorul implantului, profesorul asociat Thomas Oxley, care este şi directorul executiv al companiei Synchron, cea care finanţează testarea dispozitivului, spune că această tehnologie are la bază înregistrarea semnalelor cerebrale prin intermediul implantului, decodate apoi prin intermediul inteligenţei artificiale şi transmise către un computer.

''Aceste semnale pot fi folosite pentru a controla tehnologii de asistenţă precum computerul, trimiterea de mesaje tip text, mediul inteligent, dispozitive de asistare a mobilităţii, care ajută la realizarea sarcinilor zilnice doar cu ajutorul gândirii şi a unui soft special pentru controlul direct'', a explicat Oxley.

Dispozitivul poate contribui la dezvoltarea unei biotehnologii mai prietenoase pentru pacienţi cu afecţiuni neurologice şi la o mai bună înţelegere a modalităţii în care creierul funcţionează în general, a adăugat Oxley.

Testele sunt prevăzute a începe la mijlocul anului 2019.
Sursa: Agerpres, 08-04-2019, Vizualizari 116
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.