Autorităţile britanice investighează o posibilă răspândire a unei substanţe toxice pe o arteră comercială în centrul Londrei

Data publicării: 31-10-2019

Serviciile de urgenţă britanice au izolat miercuri o parte a uneia din cele mai frecventate artere comerciale din Londra, în urma relatărilor privind o posibilă răspândire a unei substanţe toxice, o persoană fiind transportată la spital, relatează agenţiile Reuters şi Press Association.

Poliţia a anunţat că nu tratează acest incident ca fiind unul de natură teroristă, după ce a fost sesizată cu privire la această posibilă răspândire a unei substanţe toxice pe artera comercială Brompton Road, unde se află magazine a numeroase mărci de lux, precum Harrods sau Harvey Nichols.

''Am tratat o persoană la faţa locului şi am transportat-o la spital'', a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă din Londra. Autorităţile au trimis la locul incidentului echipaje din serviciile de urgenţă specializate pentru astfel de situaţii.

Pompierii au anunţat că au fost chemaţi să intervină în urma unui incident chimic la un restaurant cu un sigur etaj, de unde 15 angajaţi au fost evacuaţi, alte 27 de persoane fiind de asemenea evacuate dintr-un bloc de apartamente situat în vecinătate. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă a declarat la rândul său că incidentul s-a produs probabil într-un restaurant kuweitian.
Sursa: Agerpres, 31-10-2019, Vizualizari 64
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.