Bebelus internat de zece ori pentru malnutritie

Data publicării: 26-05-2008

O fetita de noua luni, internata in Spitalul de Copii "Sf. Nicolae" din Barlad, cu diagnosticul de malnutritie si distrofie, a fost data, luni, in plasament maternal de reprezentantii Centrului de Primire in Regim de Urgenta a Copilului Abuzat Neglijat si Exploatat (CPRUCANE) Barlad, transmite corespondentul ROMPRES.
Potrivit reprezentantilor institutiei, micuta a fost internata de peste zece ori la spital, cu aceleasi probleme, mama prezentand retard mental, epilepsie si nefiind capabila sa o ingrijeasca.
"Lipsa hranei si mizeria de la domiciliu au condus la reinternarea copilului. S-a incercat plasarea in familie largita, dar membrii acesteia nu detin garantii morale, familia fiind una cu antecedente penale si cu probleme de comunicare. Am incercat de doua ori sa luam fetita, pe baza ordonatei de urgenta si sa o plasam la un asistent maternal, dar parintii au refuzat", a declarat Ionel Bratianu, asistent social in cadrul CPRUCANE Barlad.
Medicii spun ca fetita se afla sub tratament si este acum in afara oricarui pericol.
"Copilul prezinta un deficit ponderal marcant pentru varsta pe care o are, prezinta o anemie prin carenta de fier, sunt si probleme de ingrijire si de alimentatie la domiciliu, care au favorizat internarile nenumarate. A fost in pericol de nenumarate ori, insa cu tratamentele pe care le-am aplicat in sectia de pediatrie, lucrurile s-au rezolvat. Noi am propus familiei o internare intr-o sectie de recuperare nutritionala, dar propunerea a fost insa refuzata", a declarat medicul Florin Popa.
Potrivit specialistilor, fetita se va putea recupera in cateva luni cu o ingrijire atenta si responsabila.
Parintilor le sunt suspendate drepturile parintesti, iar reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui vor solicita in instanta decaderea acestora din drepturi.
26-05-2008, Vizualizari 527
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.