Botoşani: Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce a înghiţit o monedă de 50 de bani

Data publicării: 19-02-2021

Un copil în vârstă de trei ani din comuna Albeşti din judeţul Botoşani a ajuns la spital după ce a înghiţit o monedă de 50 bani, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, părinţii au observat că are dificultăţi în respiraţie şi au încercat să scoată banul din corpul băieţelului, dar nu au reuşit, cerând sprijinul cadrelor medicale.

"Îngrijorat de starea micuţului, tatăl a cerut ajutor la 112. La faţa locului a fost direcţionat cel mai apropiat echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În acelaşi timp, a fost trimisă în întâmpinarea echipajului SAJ şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea primului echipaj medical, copilul era conştient. La Stăuceni, echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă s- a alăturat medicul de pe SMURD - TIM, care a monitorizat starea pacientului pe parcursul transportului la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Mavromati' Botoşani", a afirmat Lupu.

Oficialul ISU precizează că băieţelul a ajuns la spital conştient şi stabil hemodinamic.
Sursa: Agerpres, 19-02-2021, Vizualizari 34
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.