Braşov: Neurologia de la SCJU, primul centru de tromboliză din ţară distins cu premiul Diamant al ESO

Data publicării: 23-06-2020

Secţia de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov este primul centru de trombolize din ţară care primeşte premiul "Diamant" al European Stroke Organization - Societatea Europeană de Accident Vascular Cerebral.

"Efortul colectiv al secţiilor Neurologie, Unităţii de Primiri Urgenţe, Radiologie, Terapie Intensivă, Laborator clinic, medici şi asistente, a fost răsplătit în acest an cu premiul Diamant. SCJU Braşov a fost inclus, în martie 2019, în programul naţional de tratament al accidentului vascular cerebral ischemic, sub coordonarea conf. univ. dr. Cristian Falup-Pecurariu, şef Secţie Clinică Neurologie. (...) În 2019, un număr de 105 pacienţi au beneficiat de tromboliză, Braşovul fiind al
treilea centru de la nivel naţional, după numărul de pacienţi care au beneficiat de această procedură. În acest an peste 100 de pacienţi au fost trombolizaţi în cadrul spitalului braşovean, acesta fiind centrul cu cel mai mare număr de trombolize de la nivel naţional", conform unui comunicat transmis, marţi AGERPRES, de SCJU Braşov.

Premiile ESO sunt concepute pentru a recunoaşte şi a onora echipele angajate în tratarea accidentului vascular cerebral, oferindu-se trei categorii de premii: Aur, Platinum şi Diamant.

În România, accidentul vascular cerebral este a doua cauză de mortalitate, după infarctul miocardic. În fiecare an, la nivel naţional, se produc peste 60.000 de accidente vasculare cerebrale, unul din cinci români care suferă un AVC moare în primele 30 de zile, iar unul din trei rămâne imobilizat la pat.

În ultimii ani, s-au încercat diferite metode pentru a trata accidentul vascular cerebral ischemic, scopul fiind scăderea mortalităţii şi a dizabilităţii produse de această afecţiune, în prezent cea mai eficientă metodă de tratament fiind tromboliza intravenoasă, a precizat sursa citată.
Sursa: Agerpres, 23-06-2020, Vizualizari 81
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.