Budăi: Lunea viitoare începe depunerea cererilor pentru acordarea voucherelor de 5.000 de euro persoanelor cu dizabilităţi

Data publicarii: 15-05-2019

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat miercuri, la Brăila, că luni, 19 mai, cel târziu, persoanele cu dizabilităţi pot începe să depună cererile pentru acordarea voucherelor de 5.000 de euro, care pot fi folosite pentru achiziţionarea dispozitivelor şi tehnologiilor asistive în vederea angajării.

"Programul este intrat în vigoare, sunt semnate contractele şi este asigurat cadrul normativ. Lunea viitoare, cel târziu, ar trebui ca primele persoane să înceapă să depună cererile şi să începem să achiziţionăm dispozitivele. În cadrul acestei sume, persoanele cu dizabilităţi îşi vor putea achiziţiona o proteză performantă, o tehnologie care constă într-o cameră de luat vederi, care se montează la ochelari pentru recunoaştere facială, recunoaştere de obstacole, care pot încurca acea persoană nevăzătoare", a declarat Marius Budăi.

Potrivit estimării făcute de ministrul Muncii, de acest voucher de 5.000 de euro ar putea beneficia cinci mii de persoane cu dizabilităţi, care primesc, în prezent, servicii de informare şi consiliere din partea agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă în vederea găsirii unui loc de muncă.

"Măsura principală este angajarea. Atunci când depui o fişă de proiect undeva, ai anumiţi coeficienţi daţi pe fiecare criteriu îndeplinit. Nu am pus un procent foarte mare, fiind conştienţi de faptul că totuşi vorbim de nişte persoane cu probleme de ordinul dizabilităţilor. Noi ne dorim foarte mult ca aceste persoane să se angajeze, pentru că îşi cresc veniturile, noi nu le luăm drepturile prevăzute în certificatul de handicap. Mai important pentru noi este faptul că avem o relaţie în ambele sensuri, adică pe ei îi conştientizăm că sunt necesari societăţii şi invers, societatea trebuie să fie conştientă că avem nevoie de aceşti oameni. Acesta este scopul principal de suflet al acestui proiect", a completat Marius Budăi.

Ministrul Marius Budăi a participat miercuri, la Brăila, alături de senatorul Ion Rotaru şi deputatul Nicu Niţă, la o dezbatere organizată la Facultatea de Inginerie pe tema Legii pensiilor, la întâlnire fiind prezenţi foşti angajaţi din învăţământ, sănătate, zona de administraţie şi cadre militare în rezervă.
Sursa: Agerpres, 15-05-2019, Vizualizari 45
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.