Burghiu: Furnizarea căldurii, întreruptă la Spitalul 'Marie Curie', din cauza lucrărilor; sursa alternativă - nefuncţională

Data publicării: 19-11-2019

Directorul Companiei Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a declarat, luni, că furnizarea apei calde şi a căldurii va fi întreruptă timp de 48 de ore la Spitalele "Marie Curie" şi "Nicolae Robănescu", din cauza lucrărilor la reţeaua de termoficare.

El a precizat că, potrivit legislaţiei, cele două unităţi ar trebui să aibă o sursă alternativă de apă caldă şi căldură, dar un astfel de cazan, deşi există, nu este funcţional din punct de vedere tehnic.

"Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat sursa alternativă de apă caldă şi căldură, aşa cum legislaţia în domeniu prevede pentru orice unitate spitalicească de pe teritoriul României. Din păcate, noi ne-am deplasat vineri la cele două spitale. I-am anunţat că urmează ca în această săptămână să oprim din nou, pentru că vorbim despre o lucrare foarte complexă ce are loc pe magistrala CET-ului Progresul, lucrare ce presupune schimbarea unui tronson din această conductă de 34 de ani. Ea ar fi trebuit înlocuită de peste zece ani, însă în momentul de faţă trebuie să înlocuim aceste zone afectate", a precizat Burghiu, pentru AGERPRES.

El a menţionat că lucrările trebuie realizate acum, deoarece în sezonul rece există riscul deteriorării mai grave a conductelor.

"Lucrarea va dura, noi estimăm la 48 de ore, pentru că trebuie să golim un tronson de magistrală lung de peste 2 kilometri, să ventilăm galeria ca să putem intra. Trebuie înlocuit tronsonul cu probleme, după care urmează partea de umplere, care durează de obicei foarte mult. De asta se întinde pe un termen atât de lung. Am preferat să facem această lucrare acum, pentru că încă se mai poate, decât să riscăm să intrăm în iarnă şi să plesnească acele conducte", a explicat reprezentantul Termoenergetica.

Potrivit lui Burghiu, cele două spitale sunt găzduite de două corpuri de clădire alăturate, alimentate de acelaşi punct termic.

Conform unui comunicat RADET, regia efectuează o lucrare importantă de refacere a Magistralei CET Progresul, ce alimentează jumătate din Sectorul 4 şi care are o vechime de 34 de ani.

"După oprirea furnizării agentului termic de săptămână trecută, au fost efectuate verificări suplimentare ale magistralei şi s-a constatat că sunt şi alte tronsoane afectate. Pentru a asigura continuitatea serviciului de alimentare cu energie termică, s-a luat decizia de către RADET de a întrerupe furnizarea de energie termică, începând de luni, 18 noiembrie 2019, timp de 48 de ore, pentru a înlocui conducta afectată, operaţiune absolut necesară pentru ca, în această iarnă, să nu mai existe avarii în zonă", precizează sursa citată.

Surse medicale au precizat pentru AGERPRES că Spitalele "Marie Curie" şi "Nicolae Robănescu" din Capitală nu au din nou apă caldă şi căldură de la reţeaua de termoficare.

O echipă a Ministerului Sănătăţii condusă de secretarul de stat Horaţiu Moldovan s-a deplasat, vineri, la Spitalul "Marie Curie" în contextul în care unitatea medicală nu mai avea căldură de la reţeaua de termoficare de aproape trei zile din cauza avariei unei conducte.

Oficialul din Ministerul Sănătăţii preciza că s-au luat măsuri, asigurându-se căldură prin mijloace alternative, iar calendarul de intervenţii medicale a fost respectat.
Sursa: Agerpres, 19-11-2019, Vizualizari 19
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.