Tălpeanu Claudia Mioara - Cabinet de psihologie

• Respingerea complimentelor care ţi se adresează
(„Nu sunt aşa deştept, cred că am avut doar noroc…”).
• Scuzele inventate pentru situaţiile în care arăţi bine
(„Crede-mă, e din cauza hainelor”).
• Creditul acordat altora când, în realitate, ţie ţi se cuvine
(„Maria a făcut toată treaba, eu doar am supravegheat-o”).
• Folosirea referirilor la alte persoane
(„Mama crede că…”).
• Supunerea opiniilor proprii judecăţii celorlalţi
(„Nu-i aşa, dragă?”).
• Refuzul de a comanda la restaurant ceea ce doreşti nu pentru că nu ţi-ai putea permite
(chiar dacă acesta e motivul declarat), ci pentru că ţi se pare că nu meriţi.
• Refuzul de a-ţi cumpăra un obiect pentru că ţi se pare că trebuie să-l cumperi altcuiva, chiar dacă sacrificial nu este necesar.
• Refuzul de a-ţi face o plăcere – precum florile sau orice altceva – pentru că le consideri o formă de risipă.
• Folosirea acelor diminutive şi porecle la adresa ta (cerându-le şi altora să le folosească) care sunt în realitate depreciative, de genul: "Căposu", "Scumpiţa" sau "Puiuţ" (pentru persoane adulte), "Haiosu", "Grasu".
• Cineva îţi spune că arăţi bine. Îţi spui în sinea ta cam aşa: „Ori eşti orb, ori vrei musai să-mi faci o plăcere!”
• O prietenă acceptă o întâlnire, dar tu crezi că o face doar din milă.
Dacă te sacrifici sau refuzi să fii extravagant cu tine însuţi, ceea ce înseamnă adesea să preferi lucruri ieftine, este pentru că ţi se pare că nu le meriţi pe cele de calitate. Poate ai fost învăţat că bunacreştere impune negarea unui compliment – sau chiar că nu ai farmec. Sunt lecţii pe care ţi le-ai însuşit, iar comportamentul autoanihilant a devenit acum o a doua natură. Conversaţiile şi purtarea de zi cu zi cuprind numeroase exemple de autorepudiere.
De fiecare dată când te manifeşti în felul acesta, consolidezi vechiul bla-bla pe care ţi l-au spus cei din jur şi îţi reduci şansele de a întâlni dragostea, fie ea de sine sau de alţii. Ori, ai cu siguranţă prea multe merite pentru a te subestima tot timpul.