ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Psihologie Psihologie Constanta

Servicii oferite

Logopedie

Logopedia se defineşte ca fiind ştiinţa care studiază vocea, vorbirea şi comunicarea/limbajul (oral, scris/citit şi de calcul), precum şi prevenţia/terapia tulburărilor acestora la subiectul uman, prin care se asigură şanse egale copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale, având un rol fundamental în recuperarea şi integr

Medicină alternativă și naturistă

Terapie Cranio - Sacrala, foarte eficienta in tratarea: Migrenelor si durerilor de cap; Dureri musculare; Febra; Tulburari ale sistemului nervos central; Leziuni ale maduvei spinarii; Scolioza; Probleme de memorie; Sindromul de oboseala cronica; Depresie, anxietate, stres; Dureri postperatorii...

Planificare familială

Parenting Felul în care am fost crescuţi are un impact uriaş asupra noastră. Cum ne-au educat părinţii o să ne educăm şi noi copiii. Ceea ce au greşit ei greşim şi noi. Toate obiceiurile şi dogmele care au avut supremaţia în mediul nostru de creştere influenţează modul în care vedem lumea. Îşi pune amprenta asupr

Psihologie

Psihologie medicala (pentru unitati medicale si laboratoare de psihologie), psihologie scolara, psihoterapie, consiliere psihologica (pentru firme, ONG-uri, administratie locala), consiliere psihosociala: pentru orientare scolara si profesionala, conversie profesionala, cadre didactice in invatamantul liceal si

Psihoterapie

DEFINIŢIA PSIHOTERAPIEI: Etimologic, "psyche therapeia" înseamnă "îngrijirea sufletului". Psihoterapia este o denumire generică dată unui ansamblu de metode şi tehnici de intervenţie asupra psihicului uman aflat în diferite stări de disfuncţie adaptativă (nevroze în special). Psihoterapia este o intervenţie ps

Sexologie

Sexualitatea atinge majoritatea domeniilor umanului depasind prin aceasta sfera strict circumscrisa medicinei. Sexualitatea, atat la nivel individual cat si in plan social, este marcata de etape de constrangere, reprimare, de tip represiv, si de etape de liberalizare, aprobare, de tip permisiv, in raport cu valorile mo