Tulburare psihică sau eveniment de viață?
Stigmatizarea, insuficienta informare a pacienţilor, miturile greşite legate despre tulburările psihice, duc la ignorarea acestora sau la întârzierea importantă, de luni sau chiar ani de zile, până la prezentarea la medicul specialist şi care urmare la creşterea severităţii afecţiunii şi răspunsul mai prost la tratament. Acum aproximativ 10 ani se aprecia că o treime din populația globului a apelat la un moment dat la un psihiatru sau un psihoterapeut pentru ajutor. Se pare că stressul, cauza principală a apariției multor afecțiuni psihice, a făcut ca în acest moment să ne vorbim de aproximativ jumătate din populația generală.
Cea mai frecventă afecţiune psihiatrică, depresia, se află acum în lume pe locul 2 sau 3 ca şi frecvenţă între toate afecţiunile, deja depresia a depășit ca și frecvență afecțiunile oncologice (şi vorbim aici deci şi de afecţiuni fizice şi psihiatrice) şi se anticipează că în anii 2020-2030 va fi cea mai frecventă. Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât de foarte multe ori, depresia netratată, severă, determină tentative de suicid, unele dintr ele, din păcate, reuşite.
Conform datelor European Health for All Databases, România se află pe locul 2 în UE, după Estonia, din punct de vedere al incidenţei bolilor mintale, cu peste 1.400 de cazuri la 100.000 locuitori. Anual, în România se raportează circa 300.000 de noi cazuri. Pe primul loc este Estonia, până de curând pe locul 2 era Polonia, dar probabil nivelul precar de trai, criza economică, rata mare a şomajului, consumul mare de alcool care duce prin consum cronic la apariţia frecventă a depresiei, au făcut ca ţara noastră să ajungă acum pe locul 2. Toate acestea în condiţiile în care foarte mulţi pacienţi nu ajung la specialist (deci foarte probabil, frecvenţa este de fapt mult mai mare!)
Tulburările de anxietate (teamă fără obiect – motiv), printre care şi Tulburarea de panică, sunt şi ele din ce în ce mai frecvente, şi printre tineri. Motivaţia este probabil legată de faptul că ele sunt determinate de stresul cronic şi de eliberarea cronică de hormoni de stres.
De asemenea România se află în primele 5 țări din lume când vorbim de consumul de alcool, fiind depăşită Țările Baltice, Republica Moldova, Rusia. În plus, încă nu se poate aprecia corect în România consumul exact de alcool pe cap de locuitor, deoarece încă mare parte din acest consum este unul casnic, din „producţia proprie” şi ca urmare nu poate fi apreciat cantitativ, astfel că probabil și din acest punct de vedere, al consumului de alcool pe cap de locuitor, suntem mai aproape de primul loc.
Câteva dintre miturile greşite şi care fac pacientul să nu solicite ajutor de specilitate, sunt:
• Eu nu sunt nebun! (în fapt, probabil mai mult de 90% dintre pacienţii care se prezintă la un cabinet psihiatric suferă de depresie, insomnie, anxietate, etc.).
• Sunt trist pentru că am motive, deci nu am de ce să iau tratament, sau - nu sunt trist (deşi pacientul prezintă simptome depresive evidente), deoarece nu am motive să fiu trist (depresia se tratează cu medicaţie antidepresivă, indiferent daca ea este determinată, de exemplu, de pierderea cuiva drag sau dacă nu se decelează o cauză care să justifice depresia)
• Medicamentele din psihiatrie nu fac nimic altceva decât să te „prostească, să te adoarmă, dar nu rezolvă nimic şi în plus mai dau şi dependenţă” (de fapt medicaţia antidepresivă în prezent nu are efecte adverse grave, nu dă dependenţă, nu afectează puterea de concentrare, memoria, etc..).
În legătură cu consumul de alcool, mituri/credințe greșite în România:
“Alcoolul este reprezentat doar doar de tărie! Iar eu nu am mai băut țuică de 3 ani! Doar vin..... “ (mit greșit, alcoolul face rău corpului chiar dacel este reprezentat de bere, vin, lichior, etc..)
“Dacă muncesc, aloolul nu îmi face rău, deoarece prin muncă distrug/metabolizez alcoolul“ (este adevărat că alcoolul se metabolizează astfel mai repede, dar tot în ficat, și aceleași pagube i le produce ficatului)
“Nu pot munci dacă nu beau ceva, am nevoie de alcool pentru energie“
“Dimineața trebuie să beau ceva ca să încep treaba. În plus mă simt mahmur de aseară, și – Cui pe cui se scoate – acest mit duce la un consum cronic, zilnic, pe toată durata zilei de alcool
Dacă vă simţiţi trist în majoritatea timpului, fără chef de viaţă, fără bucurie, nu dormiţi noaptea, sunteţi nelinştit, nu mai aveţi poftă de mâncare sau mâncaţi, „pentru că trebuie, dar mâncarea nu are gust”, dacă aveţi probleme de atenţie şi de memorie, dacă obosiţi mai uşor, dacă sunteți anxios sau intrați ușor în panică, dacă vă scade randamentul fizic sau intelectual, atunci e posibil să suferiţi de depresie sau altă afecțiune psihică și vă recomand să apelați la ajutorul unui specialist.
