Campanie pentru donarea de sange facuta de catre un tanar francez

Data publicării: 07-08-2007

   Tanarul Julien Leblay din localitatea Clermont-Ferran, Franta, a ajuns in Romania dupa ce a strabatut Serbia, Kosovo, Albania, Macedonia, Bulgaria, in demersul sau de a face campanie pentru donarea de sange benevola.
    El a decis sa faca acest lucru dupa ce la varsta de 6 ani a avut un accident cumplit si a necesitat transfuzie de sange. Dupa aceea, cand a crescut, s-a gandit ca un test ca acesta poate salva multe vieti asa cum si lui i-a fost salvata viata prin intermediul altor persoane.
    El a mentionat ca in Franta un procent de 5% din populatie doneaza sange, insa legea franceza prevede ca o persoana care a primit sange sa nu poata dona. El a explicat acest lucru prin faptul ca, dupa aparitia bolii vacii nebune, virusul care provoaca aceasta maladie nu poate fi detectat in sange si astfel, pentru masuri de siguranta, aceste persoane nu pot fi donatori.
    In campania sa, el vrea sa sensibilizeze diversi oameni cu care se intalneste sa doneze sange atunci cand pot. El va pleca in cursul zilei de miercuri la Targoviste, apoi in Maramures si apoi la Belgrad si in Peru.
    In demersul sau pentru donarea de sange el a strabatut 16.000 de kilometri.
    In ceea ce priveste donarea de sange in Romania aproximativ doi la suta din populatie doneaza, a subliniat directorul Institutului National de Transfuziologie, dr. Florentina Vladareanu. Ea a apreciat gestul tanarului francez de a sensibiliza oamenii in favoarea donarii de sange si a spus ca astfel de activitati sunt binevenite avand in vedere faptul ca solicitarile sunt foarte mari pentru sange in mod deosebit in perioade in care apar un numar de solicitari intrucat sunt fie hemoragii, fie accidente rutiere, fie interventii chirurgicale de mare anvergura.
    In ceea ce priveste Bucurestiul, dr. Florentina Vladareanu a spus ca acesta este ajutat de centrele din jur (Ialomita, Arges, Prahova, Braila, Galati) acestea trimitand o data sau de doua ori pe saptamana sange sau concentrat din sange intrucat necesitatile lor sunt mai mici fata de capitala unde se fac interventii mari si unde vin sa se opereze si oameni din aceste judete.
    Ea s-a referit la faptul ca in curand va aparea Ghidul de utilizare clinica a sangelui si componentelor din sange si acest manual deosebit de necesar si binevenit prevede conditiile in care se fac transfuziile, cantitatile de sange recomandate pentru diferite interventii chirurgicale.
    In Romania, la 1.000 de locuitori sunt doar 17,5 donatori (2% din populatie), iar necesarul ar fi de cel putin 25 de donatori.
    In opinia doctoritei Florentina Vladareanu, segmentul care trebuie sensibilizat este segmentul 18-25 de ani pentru ca pana in acest moment cei care doneaza se afla in grupa de varsta 35-45 de ani.
    Intre grupele de sange pentru care sunt probleme se afla AB negativ, care este grupa cea mai rara. De exemplu, aceasta grupa o are cam 7% din populatia tarii, iar din acesti 7% numai 15% au un AB negativ, adica o grupa si mai rara. Grupa B reprezinta 15% din populatie, iar din aceasta grupa cam 15% sunt cu negativ.
    Directorul Institutului National de Transfuziologie a mentionat, insa, ca in ultima vreme a crescut numarul donarilor, astfel ca in semestrul I al acestui an s-a inregistrat un numar mare de donatori si in trimestrul II s-a inregistrat o crestere de peste 13%.
    In ceea ce priveste riscul de transfuziologie, specialistul a subliniat ca acesta nu este zero nicaieri in lume indiferent de ce conditii de transfuziologie sunt asigurate.
    In ceea ce priveste transfuziologia pentru copii, pentru acestia sunt produse mai speciale. Acestea apar si in nomenclatorul national. La copii problemele sunt pentru boala hemolitica a nou-nascutului. Pentru acesti copii se face recoltarea in mai multe tipuri de pungi pentru ca trebuiesc pungi mai mici si daca se recolteaza o cantitate mare de sange se foloseste doar o cantitate mica din ea, sangele dupa aceea nemaiputand fi utilizat.
    In noile reglementari legislative, a mai spus dr. Vladareanu, sunt criterii care protejeaza atat pe cel care primeste sange, dar si pe donator.
    Cristina Racoceanu de la Rotary Club Curtea Veche a declarat ca acest club sprijina demersul tanarului francez de promovare a donarii. Ea a mentionat ca reprezentantii Rotary Club sunt extrem de sensibili la donarea de sange si ca exista programe speciale in acest sens, de exemplu de educare pentru donarea de sange fara recompensa.
Sursa: Rompres, 07-08-2007, Vizualizari 615
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.