Canada: Bilanţul deceselor provocate de caniculă în provincia Quebec a urcat la 54

Data publicării: 07-07-2018

Canicula care afectează de peste o săptămână estul Canadei a făcut cel puţin 54 de morţi în provincia Quebec, au anunţat vineri autorităţile locale, transmite AFP.

În total, 28 de decese cauzate de "valul sufocant de căldură" s-au înregistrat în zona oraşului Montreal, au precizat autorităţile medicale din această metropolă situată în provincia Quebec.

Alte decese s-au înregistrat în sud-vestul provinciei canadiene, a menţionat Ministerul Sănătăţii din Quebec.

După o săptămână cu temperaturi caniculare în estul Canadei, mercurul termometrelor va coborî cu începere de sâmbătă la nivelul mediilor acestui anotimp. "Conform prognozei meteo, ne aşteptăm la o revenire la normal în următoarele ore", a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului, Noemie Vanheuverzwijn.

"Sunt cu toată inima alături de locuitorii Quebecului care au pierdut pe cineva apropiat în timpul caniculei'', a scris miercuri pe Twitter premierul canadian, Justin Trudeau, sfătuindu-şi concetăţenii ''să se protejeze atât ei, cât şi familiile lor''.

Nu a fost raportat deocamdată niciun deces provocat de caniculă în provincia vecină Ontario, afectată de asemenea de temperaturile ridicate.

În 2010, un val de căldură a provocat moartea a peste 100 de persoane în regiunea Montreal.
Sursa: Agerpres, 07-07-2018, Vizualizari 121
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.