Carantina la Grupul Scolar Ion Holban din Iasi

Data publicării: 01-07-2009

Conducerea Scolii pentru copii cu nevoi speciale Ion Holban din Iasi a instituit carantina in incinta unitatii scolare.
Tiberiu Bantas, purtatorul de cuvant al Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi, sustine ca a fost instituita carantina dupa ce specialistii de la Bucuresti au confirmat imbolnavirea cu virusul A/H1N1 a doi elevi voluntari englezi, si dupa internarea a inca patru elevi cu suspiciune de infectare cu gripa noua.
Potrivit sursei citate, in prezent sunt noua cazuri de imbolnavire cu virusul A/H1N1, dintre care opt elevi voluntari englezi si un copil din Centrul de Plasament.
In urma instituirii carantinei, elevii aflati in incinta Grupului Scolar Ion Holban din Iasi nu mai au voie sa primeasca vizitatori, iar o parte din personalul centrului a fost trimis in concediu.
„Centrul se afla in carantina. Nu intra si nu iese nimeni, decat masinile de aprovizionare si personalul autorizat”, a precizat Bantas.
Dupa confirmarea diagnosticului in cazul primilor doi elevi englezi, in atentia autoritatilor medicale au intrat 53 de elevi din unitatea de invatamant care au intrat in contact cu grupul celor 22 voluntarilor englezi. Toti acestia au fost izolati pe un palier special amenajat din Grupul Scolar Ion Holban.
Sursa: Agerpres, 01-07-2009, Vizualizari 410
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.