Caravană mobilă de vaccinare împotriva COVID-19, în weekend, în parcarea unui complex comercial din şoseaua Siseşti

Data publicării: 14-10-2021

Caravana mobilă de vaccinare organizată de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) se va afla, în weekend, în parcarea unui complex comercial din şoseaua Siseşti, potrivit unui comunicat al Municipalităţii, transmis, joi, AGERPRES.

Imunizarea cu vaccinul Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză, va avea loc în intervalul orar 10:00 - 17:00. Imunizarea este gratuită şi nu este nevoie de o programare prealabilă pe platforma online, ci doar de un act de identitate valabil.

Toţi cei care doresc să se vaccineze o pot face în autobuzul STB special amenajat şi dotat cu tot ceea ce este necesar pentru imunizarea în deplină siguranţă, informează sursa citată.

Activitatea în cadrul centrului de vaccinare mobil este asigurată de o echipă formată din doi medici, doi asistenţi medicali şi doi registratori, cărora li se adaugă personalul cu atribuţii logistice.

PMB precizează că, prin acest demers, se doreşte să se vină în sprijinul persoanelor vârstnice, care nu se pot deplasa pe distanţe lungi pentru imunizare, cât şi în sprijinul altor categorii de persoane care, din diverse motive, au dificultăţi să ajungă la un centru de vaccinare.

"Caravana mobilă de vaccinare" este un proiect care se va derula până la sfârşitul acestui an, autobuzul special amenajat urmând să staţioneze în fiecare weekend în altă locaţie din Bucureşti, în parcări ale unor centre comerciale Kaufland, astfel:

* 16-17 octombrie - şos. Gheorghe Ionescu Siseşti, nr. 6, Sector 1

* 23-24 octombrie - str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144, Sector 2

* 30-31 octombrie - bd. Theodor Pallady, nr. 51, Sector 3

* 6-7 noiembrie - şos. Olteniţei, nr. 388, Sector 4

* 13-14 noiembrie - str. Mihail Sebastian, nr. 88 C, Sector 5

* 20-21 noiembrie - str. Valea Cascadelor, Nr. 3, Sector 6

* 27-28 noiembrie - şos. Gheorghe Ionescu Siseşti, nr. 6, Sector 1

* 4-5 decembrie - str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144, Sector 2

* 11-12 decembrie - bd. Theodor Pallady, Nr. 51, Sector 3

* 18-19 decembrie - şos. Olteniţei, nr. 388, Sector 4

* 25-26 decembrie - str. Mihail Sebastian, nr. 88 C, Sector 5.
Sursa: Agerpres, 14-10-2021, Vizualizari 43
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.