Cele 4 fraze pe care părinții ar trebui să le spună zilnic adolescenților lor

Daniel Wong este autor, coach educațional și speaker internațional specializat în dezvoltarea potențialului adolescenților. Absolvent al Universității Duke și fost inginer, Wong a ales să se dedice sprijinirii tinerilor în procesul de creștere personală, prin consiliere, scrieri motivaționale și workshopuri pentru părinți și educatori. Pe canalul său de YouTube, el abordează teme precum motivația, responsabilitatea și comunicarea eficientă între generații, având la bază experiența proprie de părinte a trei copii și mii de ore de coaching individual.
Într-o prezentare pe Youtube, Daniel Wong explorează patru expresii simple, dar profund transformatoare, pe care părinții ar trebui să le folosească zilnic în dialogul cu adolescenții lor. Ideea centrală a discuției este că eficiența comunicării părinte–adolescent nu depinde de impulsul emoțional al adultului, ci de abilitatea de a spune ceea ce copilul are nevoie să audă, pentru a se simți înțeles, motivat și susținut.
Wong subliniază că, deși tentația părinților este adesea să reacționeze la comportamentul adolescentului cu iritare, critica sau ironie, cheia unei relații sănătoase stă în autocontrolul emoțional al adultului. Prin alegerea conștientă a cuvintelor, părintele modelează echilibrul interior al copilului și îi oferă o bază solidă pentru încredere, reziliență și maturitate emoțională.

1. „Mergi înainte!” – Curajul de a învăța prin experiență

Prima frază-cheie propusă de Daniel Wong este „Go for it” – echivalentul unui îndemn sincer și plin de încredere: „Mergi înainte!” sau „Încearcă, ai curaj!”.

Aceste cuvinte, aparent simple, transmit un mesaj esențial: părintele are încredere în capacitatea copilului de a reuși. Wong avertizează că, în încercarea de a proteja, mulți părinți devin excesiv de precauți, limitând involuntar spiritul de explorare al adolescenților. De teama eșecului sau a pericolului, adulții sfârșesc prin a transmite mesajul subtil că lumea este un loc de evitat, nu de descoperit.

El subliniază că scopul educației nu este să le oferim copiilor o viață ușoară, ci să-i pregătim pentru complexitatea vieții adulte. Adulții de mâine vor avea nevoie de capacitatea de a înfrunta dificultăți, de a-și gestiona greșelile și de a persevera în fața obstacolelor.

A spune „Mergi înainte!” echivalează cu a le oferi adolescenților libertatea de a greși și, implicit, de a crește. Totodată, părintele poate completa acest mesaj cu expresii precum:

• „Cred în tine.”

• „Știu că poți reuși.”

• „Sunt mândru că încerci.”

În esență, acest tip de încurajare nu înseamnă absența limitelor, ci sprijinirea autonomiei în condiții de siguranță și încredere.

2. „Sunt aici pentru tine.” – Sprijin fără control excesiv

A doua frază recomandată de Wong este „I’m here for you”, adică „Sunt aici pentru tine.”

Pe măsură ce adolescenții cresc, dorința lor de autonomie devine tot mai puternică. Ei își doresc libertatea de a lua decizii, de a greși, dar și de a învăța din propriile alegeri. Pentru părinți, această etapă poate fi frustrantă: copilul care altădată cerea îndrumare începe acum să respingă sfaturile sau să conteste autoritatea.

Wong explică faptul că rolul părintelui nu este să controleze, ci să ofere un cadru de siguranță emoțională. Prin cuvintele „Sunt aici pentru tine”, adolescentul primește un mesaj clar:

• „Poți veni la mine oricând.”

• „Te respect suficient încât să te las să alegi.”

• „Voi interveni doar dacă ești în pericol.”

Această atitudine încurajează responsabilitatea și maturizarea, spre deosebire de stilul hiperprotectiv, care întreține dependența și neîncrederea în sine.

Wong subliniază și o idee-cheie: sprijinul trebuie oferit numai dacă adolescentul îl cere. A fi „acolo pentru copil” nu înseamnă a rezolva totul în locul lui, ci a fi disponibil, pregătit să asculți fără judecată.

3. „Cum ai făcut asta?” – Respectul pentru competențele adolescentului

Cea de-a treia expresie, „How did you do that?” („Cum ai făcut asta?”), are o putere surprinzătoare. Wong observă că mulți părinți, din reflex, presupun că știu mai mult decât copiii lor. Însă, în realitate, adolescenții trăiesc într-o lume în care domenii întregi – tehnologia, cultura digitală, preocupările sociale – evoluează mult mai rapid decât experiența adultă.

În loc să respingă această diferență, părintele poate alege curiozitatea în locul autorității. O întrebare precum „Cum ai făcut asta?” transmite un mesaj dublu: respect și interes autentic.

Daniel Wong povestește un exemplu concret: un băiat de 14 ani care a rezolvat un cub Rubik în mai puțin de 15 secunde. Mama, în loc să ignore momentul, l-a întrebat zâmbind: „Uau, mă poți învăța și pe mine cum ai făcut asta?” Rezultatul? Băiatul a explicat cu mândrie fiecare pas, simțindu-se valorizat și respectat.

Această reacție simplă creează o relație bazată pe recunoaștere reciprocă, nu pe ierarhie. Adolescenții care simt că părinții le recunosc abilitățile devin mai deschiși, mai cooperanți și mai comunicativi.

Wong sugerează și alternative:

• „Spune-mi mai multe despre asta.”

• „E interesant ce zici, cum ai ajuns la concluzia asta?”

Astfel, părintele devine partener de dialog, nu judecător.

4. „Te iubesc.” – Confirmarea necondiționată a valorii personale

Ultima frază, aparent cea mai evidentă, este și cea mai importantă: „I love you” – „Te iubesc.”

Deși pare un gest natural, Wong afirmă că mulți părinți evită să-și exprime verbal iubirea în perioada adolescenței copilului. Uneori din rușine, alteori din teama de a părea prea sentimentali, adulții presupun că „se subînțelege”. Însă pentru adolescent, această tăcere poate fi percepută ca răcire emoțională.

Wong recomandă ca expresia iubirii să fie rostită clar și des, chiar dacă pare stângace. Dacă nu se simte potrivit momentul, părintele poate trimite un mesaj sau o notă scrisă:

• „Te iubesc.”

• „Îți sunt recunoscător că ești copilul meu.”

• „E o bucurie să fiu părintele tău.”

El atrage atenția asupra unei probleme frecvente în coachingul său cu adolescenți: mulți tineri cred că părinții îi iubesc doar când au performanțe bune. Această condiționare subtilă a afecțiunii creează presiune, anxietate și sentimentul de inadecvare. În timp, ea poate duce la demotivare sau comportamente de revoltă.

Prin urmare, părinții trebuie să reamintească constant copiilor că iubirea lor nu depinde de note, reușite sau comportament, ci este o prezență stabilă și necondiționată.