Centru de vaccinare drive-through, în parcarea unui mall din Râmnicu Vâlcea

Data publicării: 06-05-2021

Un centru de vaccinare de tip drive-through va fi deschis în zilele de sâmbătă şi duminică, începând din 8 mai, în parcarea unui mall din zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, a anunţat Instituţia Prefectului într-un comunicat transmis AGERPRES.

Centrul de vaccinare de tip drive-through va avea două fluxuri de vaccinare şi va funcţiona în intervalul orar 10,00 - 18,00. În acest centru se va administra serul Pfizer BioNTech iar vaccinarea se va face direct în maşină.

Pentru vaccinarea în acest centru nu este nevoie de programare în platformă şi nu este necesar să se coboare din maşină.

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a îndemnat cetăţenii să se vaccineze şi a precizat că la acest centru se pot prezenta şi românii din diaspora iar rapelul poate fi realizat fie la un centru fix, fie tot la acest centru.

"Cei care doresc să se imunizeze în acest centru drive-through nu trebuie să se programeze pe platformă. Tot ceea ce trebuie să facă este să se prezinte la sfârşit de săptămână în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea. Nu e nevoie nici să coboare din maşină, pe toată durata procedurii de vaccinare urmând să fie ghidaţi de personal specializat. La acest centru se poate prezenta orice cetăţean român de peste 16 ani, chiar şi românii din diaspora care vor să se vaccineze în perioada în care stau în România. Rapelul va putea fi făcut atât în centrele de vaccinare fixe existente în ţară, dar şi la acest centru drive-through, care va funcţiona cât va fi nevoie. Îi îndemn pe toţi cei care încă nu s-au vaccinat să se imunizeze împotriva COVID-19, indiferent de centrul pe care-l aleg", a declarat prefectul Sebastian Fârtat, citat în comunicat.
Sursa: Agerpres, 06-05-2021, Vizualizari 100
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.