Cercetătorii descriu o nouă modalitate prin care pot fi evitate efectele secundare ale imunoterapiei împotriva cancerului
Autor: Domșa Dariana

Pentru lucrarea actuală, cercetătorii au utilizat mostre dintr-un studiu clinic recent realizat în Marea Britanie, la care au participat pacienți cu cancer de cap și gât care au fost tratați cu un medicament folosit în imunoterapie, un inhibitor al lipid kinazei PI3Kδ, eficient anterior pentru limfoamele cu celule B, dar care nu a fost la momentul studiului testat în tratamentul tumorilor solide.
Mai bine de jumătate dintre pacienții incluși în studiu au întrerupt tratamentul devreme, deoarece au dezvoltat colită, o inflamație la nivelul colonului. Pentru a afla motivul pentru care tratamentul a afectat celulele imune ale pacienților și a determinat apariția colitei, cercetătorii au utilizat secvențierea genomică unicelulară a unor mostre colectate de la pacienți. Rezultatele analizelor au arătat că, în procesul de creștere a celulelor T, celule imunitare care luptă împotriva tumorilor, inhibitorul PI3Kδ a blocat, de asemenea, un subset specific de celule care au rolul de protejarea a colonului.
Echipa de cercetători a descoperit că administrarea medicamentului în doze mai mici, în mod intermitent, ar putea fi o strategie de tratament validă cu o toxicitate redusă. În prezent, cercetătorii lucrează la proiectarea unui studiu clinic cu participanți umani, în cadrul căruia urmează să fie testată strategia descrisă.
sursa: Science Daily
foto: Ilustrație 3D a celulelor T care atacă celulele canceroase. Credit: La Jolla Institute for Immunology
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Cercetătorii iau în calcul folosirea lemnului dulce pentru tratamente împotriva cancerului
- Prevenirea metastazelor la ficat, folosind un medicament nanoterapeutic
- „Fabrici de medicamente” folosite pentru eradicarea cancerului ovarian și colorectal la șoareci
- O moleculă produsă în urma dietelor cetogene poate preveni cancerul colorectal
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni