Ciuperca Niculina - Cabinet de psihologie

A . Consideratii generale
In calitate de consilier si psihoterapeut de familie , aceasta tema mi s-a parut de o importanta majora . Si asta pentru faptul ca tot mai des vin cupluri la consiliere afirmand ca sunt la un pas de divort . Fie ca este un act unilateral sau bilateral , in ambele cazuri se produce un sindrom traumatic , care , in functie de robustetea psihica a persoanelor implicate , poate avea efecte majore . Divortul este o despartire de trecut , un fel de declaratie de razboi la adresa propriei memorii , este un moment de pierdere pentru fiecare din persoanele implicate. Mai rau e ca divortialitatea a devenit un adevarat fenomen demografic si de aceea am considerat de datoria mea sa cunosc fenomenul in profunzime , ca sa pot actiona pentru prevenirea lui .
Cea mai clara definitie a divortialitatii mi s-a parut cea de la pag.183 a Dictionarului de Sociologie publicat la editura Babel din Bucuresti , autori Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu : “Divortialitatea este un fenomen demografic ce exprima intensitatea divorturilor intr-o populatie sau in anumite subdiviziuni ale ei .”
Divortialitatea are ca indice rata bruta de divortialitate ce se obtine impartind numarul divorturilor dintr-un an la populatia medie si inmultind rezultatul cu 1000. Ca indice global de divortialitate se mai foloseste raportul dintre numarul divorturilor si cel al casatoriilor efectuate in cursul unui an .
In prezent exista o tendinta de sporire a divortialitatii , fapt pentru care se cere studierea atenta a acestui fenomen si a factorilor care o produc ( urbanizarea , modificari in functiile familiei , cresterea gradului de emancipare a femeii , scaderea influientei religiei si a altor elemente legate de traditie , schimbari in atitudinea oamenilor fata de casatorie , cresterea duratei casatoriei ca urmare a sporirii sperantei de viata , etc.) .
Desi in principiu casatoria se incheie pe viata , ea se poate desface prin divort daca exista motive temeinice care au vatamat grav raporturile dintre soti si casatoria nu mai poate continua . Asa cum la incheierea casatoriei este necesar consimtamantul liber al ambilor soti , la desfacerea casatoriei vointa acestora trebuie sa fie luata in considerare . Desfacerea casatoriei nu constituie numai o problema de ordin personal , pentru ca ea intereseaza nu numai pe cei doi soti , ci si societatea . Caracterul social al casatoriei face ca vointa ambilor soti sau doar a unuia dintre ei sa nu poata constitui un temei suficient pentru desfacerea casatoriei , divortul pronuntandu-se numai atunci cand casatoria nu mai poate continua datorita unor motive temeinice . Imposibilitatea continuarii casatoriei se constata de catre autoritatea de stat componenta , statul fiind direct interesat in apararea casatoriei si a familiei , de aceea a reglementat modul in care poate fi admis divortul .
Nu totdeauna destramarea grupului familial se face oficial ( pe cale juridica ) . De aceea este necesar sa facem distinctia intre destramarea oficiala si cea neoficiala a familiei , intre despartirea de drept si cea de fapt . Sunt multe familii , in care , desi cei doi soti nu mai au o viata comuna , din cauza copiilor , a profesiunilor sau altor motive , acestia nu se despart oficial .
Se intalnesc trei tipuri de disolutie maritala :
- despartirea in fapt , dar cu locuinta comuna ( in tarile mai putin dezvoltate , unde locuinta este o problema ) ;
- separarea totala si in ceea ce priveste locuinta , dar fara divort ( in tarile dezvoltate , unde locuinta nu e o problema , dar divortul si consecintele prezinta unele dificultati ) .
Proportia divorturilor este mult mai mare decat primele doua tipuri de disolutie maritala , dar datele teoretice , ca si cele empirice dovedesc ca acestea au crescut in societatea moderna fata de cea traditionala .
Incepand cu secolul al –XIX – lea s-a constatat o sporire a ratei de divortialitate , mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial , continuind sa creasca pana in zilele noastre .
Astfel in S.U.A., la 1000 de casatorii numarul de divorturi era in 1890 de 55,6, in 1910 de 87,4 , in 1930 de 173,9 , in 1950 de 231,7, in 1959 de 259 .
Daca in 1960 la 1.500.000 de casatorii s-a ajuns la 350.000 de divorturi , din 1998 , jumatate din casatoriile din SUA ajungeau la divort.
Numarul divorturilor a crescut considerabil si in Franta , Anglia , ca si in toate tarile Europei.
In Romania , rata divortialitatii era de 1,8% inainte de 1960 , in 1960 de 2% , in 1965 de 1,1% si dupa 1975 peste 1,5% , rata care cu mici fluctuatii s-a mentinut aceiasi .
In explicarea acestor procente trebuie sa se tina cont de faptul ca romanii sunt implicati in migratie definitiva si pendulatorie ce duce la micsorarea numarului casatoriilor si in consecinta a divorturilor , apoi sa se faca o analiza a structurii populatiei din punct de vedere demografic .
In zile noastre , in intreaga lume sunt comune trei tipuri principale de divort :
- divortul sanctiune , prin care unul sau ambi parteneri sunt culpabilizati ;
- divortul constatare – unde sentinta este data in cazul in care se aduc probe ca cei doi parteneri nu mai convietuiesc de multa vreme ;
- divortul prin consimtamant reciproc – ambi soti decalara ca sunt de acord cu desfacerea casatoriei.
Desi divortul are implicatii psihosociale semnificative , mai ales atunci cand exista copii , in ultimii ani exista o facilitate a divortului la nivelul intregii planete ( mai ales in occident ) motivele ajungerii la divort fiind multiple : de la cauze « obiective » ( adulter , boala psihica , inchisoare pe viata , etc ), din vina unuia dintre soti (« nu se ocupa de gospodarie », « lipseste mult de acasa » , « nu aduce bani », etc) , din vina ambilor soti ( nu se mai inteleg ) , culminand cu asa-numitul divort « fara vina » , in care nu trebuie dovedita nici o vina de catre nici o parte .
Divortul « fara vina » adoptat in SUA incepand cu 1970 desi este obiectul multor dispute este sustinut de sociologi si psihologi sociali care argumenteaza ca liberalizarea divortului prin neculpabilizarea nici unuia dintre soti este un castig social si individual – uman datorita faptului ca scurteaza durata procesului , economisindu-se astfel timp si bani si se elimina stresul celor doua parti care nu mai sunt nevoite sa-si dovedeasca reciproc vinovatia .
Prin faptul ca cei doi declara pur si simplu ca vor sa divorteze si nu mai este necesar sa invoce public motivele care i-au determinat sa ajunga la divort , este un mare castig pe linia libertatii individuale si a dreptului la intimitate .
Avantajul acestui tip de divort este faptul ca promoveaza egalitatea si echitatea « virtutea » si loialitatea nu mai sunt rasplatite financiar si nu mai exista obligatia barbatului de a o intretine pe femeie dupa divort . Acum proprietatea comuna este impartita echitabil , iar la acordarea custodiei copilului se tine cont de interesul acestuia .
Divortul « fara vina » are menirea de a incuraja egalitatea intre sexe , barbatul ne mai fiind considerat automat capul familiei , cel ce intretine familia sau femeia , singura responsabila de cresterea copiilor.
Mai mult , el contribuie la accentuarea tendintei de distribuire echitabila a responsabilitatilor si sarcinilor in gospodarie.
Dezavantajele acestui tip de divort constau in faptul ca femeile pierd practic economic , deoarece sunt dezavantajate ca posibilitati materiale ( centrarea pe viata casnica , in loc de cea profesionala , inegalitati la salarizare , sanse mai mici la angajare dupa divort…).
Daca in sistemul traditional american sotul divortat primea doua feluri de ajutor financiar : unul pentru ingrijirea si cresterea copiilor ( la noi pensie alimentara ) si celalalt –alimony – obligatia ca in functie de situatie unul dintre fostii parteneri sa-i asigure celuilalt o viata decenta , prin noul sistem cele doua ajutoare au fost restranse. Sunt voci totusi care sustin ca obligativitatea intretinerii fostei sotii de catre barbat trebuie regandita de la caz la caz ( Oster 1987) , pentru ca acestora li s-ar cuveni o rasplata pentru nasterea , cresterea si ingrijirea copiilor . Miscarea feminista sustine cuantificarea si recunoasterea legala a muncii femeilor casnice.
B . Cauzele generale ale divorturilor
Analizand relatiile dintre parteneri in cursul separatiei sau divortului , Diane Vaugahan
( 1986) ( pag.164 , Giddens , Sociologie ) a constatat ca in cele mai multe cupluri aflate in aceasta situatie , inaintea instrainarii fizice avusese loc o separara sociala . Cel putin unul dintre parteneri pornise pe un alt drum , interesele lui actuale nemaifiind legate de ale partenerului de viata . Desi initial despartirea nu era intentionata , cel afectat incercand fara succes sa-si schimbe partenerul , sa-l aduca pe calea pe care au pornit cei doi , sa-si creeze interese comune , la un moment dat , cand incercarile acestuia esuiaza , se ajunge la concluzia ca relatia este de-acum ratata , iar cei doi nu mai pot avea un viitor impreuna . “Initiatorul “ incepe sa devina preocupat de felul in care relatia se dovedeste nesatisfacatoare , acest proces fiind in opinia lui Vaughan opus ,, indragostirii “ de la inceputul relatiei , cand individul se concentra asupra calitatilor celuilalt , ignorand trasaturile care nu-i placeau .
Din materialele studiate si din sedintele de consiliere familiala , am ajuns la concluzia ca se ajunge la divort din urmatoarele cauze ( le-am numit generale , pentru ca fiecare cuplu in parte poate avea si motivatii specifice , care tin numai de personalitatea lor , de nevoile lor , etc.) :
- Pe cat ar parea de paradoxal , viata a dovedit ca in situatia in care cineva se casatoreste din dragoste , fara alte interese , convietuirea nu poate continua cand aceasta a disparut . Sistemul marital fundamentat pe nevoi expresive conduce la o mai mare libertate de dizolvare a cuplurilor decat cele bazate pe nevoi instrumentale ( economico - productive , instruirea si profesionalizarea copiilor , etc). Schimbarile macro-sociale au dus la crearea independentei individului fata de familie , socializarea si educatia sunt asigurate acum de institutii publice , ca de altfel si sanatatea , iar functia de suport emotional si afectivitate este preluata de grupuri de similaritate , prieteni , colegi , cele necesare traiului nu se mai produc in gospodarie .
- Emanciparea economica a femeii constitue o cauza majora a ridicarii ratei divortialitatii. Femeile angajate in munca , au venituri care le ofera mai mare independenta si drept urmare nu mai suporta orice de la sotii lor , iar atunci cand casnicia lor « nu mai merge », ea este cea care intenteaza divortul . Industrializarea , modernizarea si urbanizarea a oferit ambilor parteneri posibilitati de a cunoste si alti indivizi si a stabili legaturi de afectiune , iar in tarile avansate a rezolvat si problema locuintei , care era un impediment in divortialitate .
- Democratizarea si liberalizarea vietii sociale de ansamblu au dus la cresterea divortialitatii pentru ca in aceasta faza a avut loc scaderea influentei bisericii si a religiei, « indulcirea legislatiei », normele si obiceiurile traditionale nu mai preseaza ca alta-data .
- Mecanismul contaminarii : cuplurile divortate fiind un exemplu pentru ceilalti prin faptul ca si-au rezolvat dificultatile maritale prin despartire legala . Modelul suferintei intr-o casnicie nefericita este inlocuit cu cel de incepere a unei noi vieti dupa dizolvarea mariajului
. In zilele noastre s-a schimbat mentalitatea despre divort , care nu mai este vazut ca un esec ci ca o solutie la o situatie critica.
- Marirea considerabila a sperantei de viata face ca partenerii sa se intrebe daca merita sa mai duca multi ani povara unei casnicii cu probleme .
C . Factori explicativi specifici ai divortalitatii
1. Variabile de ordin premarital :
- scolaritatea : cand scolaritatea sotilor este egala decreste disolutia maritala. In cazul femeilor exista o legatura nonliniara intre scolaritate si divort : femeile cu studii superioare divorteaza in mai mare masura decat celelalte , dar si cele care nu au reusit sa termine un anumit nivel scolar au o posibilitate mare de divort ;
- statutul socio-economic ( in particular venitul ) si rata divortialitatii sunt invers proportionale.G.Becker (1991) explica acest lucru prin faptul ca cei din clasele de mijloc si superioare se casatoresc mai tarziu, cand isi fac o cariera . Satutul social al parintilor si mediul de provenienta influenteaza chiar daca cei doi au instructie egala , distanta dintre medii sociale de provenienta producand instabilitate maritala ;
- varsta de casatorie – cu cat este mai mica , cu atat posibilitatea de divort este mai mare ;
- rasa si etnia – exista tendinta ca mariajele interetnice sa fie mai putin stabile ;
- religia : divortul in cadrul celor care frecventeaza aceste servicii , este diminuat.
2. Efectul variabilelor de investitie
S-a constatat ca locuinta , bunurile , copiii si investitiile de ordin psihologic au influenta supra ratei divorturilor.
Investitiile psihologice ( atasament , sentimente , grija fata de ceilalti membri ai familiei ) au mecanisme si efecte asemenatoare investitiilor economice . Pe cei care sunt anagajati mai mult intelectual si emotional ii costa mai mult despartirea , de aceea atunci cand se percep neintelegeri grave si o eventuala ruptura , cuplurile nu se angajeaza psihic in prea mare masura .
Atitudinea fata de divort : cei cu atitudine negativa vor divorta mai greu. Atitudinea fata de divort este corelata cu religia si socializarea : exemplu la americani rata divortialitatii este mai scazuta la catolici , decat la protestanti ( G.Becker , 1991).
3. Factorii pietii ( fortei de munca si maritale) sunt reflectate in statutul socio -economic al sotilor.
Daca sotia este angajata in munca apar determinatii multiple : independenta data de castig , schimbarea rolurilor traditionale in familie , orele de munca ale sotiei pot afecta nivelul de satisfactie al sotului. In ceea ce priveste statul socio-economic al sotului , studiile efectuate au relevat ca nu nivelul absolut al statutului afecteaza divortul , cat schimbarile lui rapide. Sunt predispuse la divort cuplurile in care sotul este somer sau castiga mai putin , castigurile mai mari ale acestuia consolidand familia .
4. Integrarea sociala , vizeaza rezidenta , gradul de implicare in retelele de parentalitate (rude) , de prieteni si colegi , in comunitate in general. Asupra indivizilor puternic integrati social se exercita presiuni sociale si morale in favoarea familiei integrate , franandu-se astfel divortialitatea.
D . Consecinte ale divortialitatii
Desi conceptia despre divort s-a schimbat mult in societatea contemporana, divortul ne mai aparand ca un esec, ci ca o solutie si un inceput pentru o viata mai buna ( consecinte pozitive) realitatea dovedeste ca acesta are si multe consecinte negative.
Consecintele negative pot fi atat la nivelor celor doi parteneri , cat si asupra copiilor.
a) La nivelul celor doi parteneri, acestea depind de mai multi factori : daca exista sau nu copii , de investitiile facute in casnicie , de cine si din ce motiv a fost intentat divortul , de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala , de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei prin divort copii raman la mama , costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta , in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata ( cei care au un simt moral ridicat).
Potrivit lui Strong , De vault , Stayad (1998) femeile ramase singure cu copiii dupa divort decad economic , din urmatoarele motive :
1. capacitate de castig mai mica (in timpul casniciei a lucrat mai putin) , apoi trebuie sa se ocupe si de copii ;
2. lipsa suportului din partea fostului sot ( multi nu se achita de obligatiile pentru copii) ;
3. ajutor neindestulator din partea statului, a societatii in ansamblu.
Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati , pentru ca rolul sau prescris social , este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor .Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective , tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati , atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim ) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate .
Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor : mama se sacrifica , tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale ; mama nu are de ales , tatal alege mai totdeauna libertatea .
b ) Consecintele asupra copilului
Copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei , reactioneaza,isi pierde increderea in parinti , se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si se vede pe sine ca abandonat,slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat cunostinta doar cu partea intunecata . Trauma divortului parintilor este ampla si se poate dezvolta impredictibil .Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa , fapt care repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata . Copilul nu este o fiinta rationala ,pentru ca nici parintii nu sunt . El va fi de partea celui care-i ofera mai mult sau mai concret . Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al copilului .
Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in :
- tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile traditionale);
- efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca;
- fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama.
Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: (Petru Ilut, 2005)
- In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un parinte si cel din familia biparentala;
- Stima de sine a copilului este afectata mai mult ( negativ ) la familiile cu conflicte decat la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine , intre parintii divortati nu mai trebuie sa existe conflicte;
- Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui;
- Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii au performante scolare mai slabe , in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta;
- Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde de mai multi factori:
- gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat:
- sanatatea mintala a parintilor;
- densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului;
- varsta pe care a avut-o copilul la divort.
In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla , pentru copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca nu stiu ce se va intampla cu ei daca isi vor mai vedea bunicii si rudele parintelui care nu mai sta cu ei, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta, etc.
Unii isi asuma vina despartirii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti : pe tata care pleaca , pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia.
- Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta , divortul reprezinta o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.
Cu toate ca sistemul juridic lucreaza conform principiului ca-i mai bine pentru copil , el rezolva doar partial situatia , mai ales cu privire la litigiile legate de custodia si intretinerea copiilor . Pentru acest motiv s-a cazut de acord pentru binele persoanelor implicate , mai ales pentru copii sa functioneze institutia numita medierea divortului formata din persoane specializate (asistenti sociali , consultanti si terapeuti maritali ) ce au drept sarcina asistarea cuplului in timpul si dupa proces pentru a-si rezolva problemele personale , juridice , legate de custodia si intretinerea copiilor .
c ) Consecinte asupra parintilor celor divortati
Divortul are in general consecinte negative si asupra parintilor celor divortati pentru ca se perturba relatiile bunici-nepoti , relatii in care a fost investita multa activitate , apoi acestia sunt supusi presiunii psihologice a rudelor si cunostintelor .
Cum poti trece peste aceste momente dificile ?
Este nevoie de multa intelepciune sa poti trece peste astfel de momente , sa acorzi importanta reala separarii provocate de divort ,sa intelegi ca separarea este inevitabila atata vreme cat cel de langa tine nu te mai vrea partener .
Partenerii trebuie sa inteleaga ca desi separati , au datoria atat fata de societate cat si fata de tinerele vlastare ca acestia sa creasca normal incat sa poata construi la randul lor o societate normala .
Asa cum sustine si A.Giddens in “Sociologie “pag.164 ,, este extrem de dificil de trasat o linie de demarcatie intre avantajele sociale si costurile nivelului ridicat al divorturilor .Atitudinile mai tolerante inseamna ca unele cupluri pot pune capat unei relatii nesatisfacatoare fara sa infrunte ostracizarea sociala . Pe de alta parte , destramarea casatoriei este aproape intotdeauna insotita de un stres emotional si poate crea dificultati financiare pentru una sau ambele parti .”
Se poate interveni asupra fenomenului de disolutie a familiilor ?
Raspunsul este da , in situatia in care sunt identificati factorii care duc la disolutie , la esec , dar si cei care consolideaza o familie si asigura succesul functionarii ei .
In revista ,, Calitatea vietii “ , anul 10, nr.1-2 /1999 , p.3-41 , Georgeta Ghebrea Conferentiar Doctor –Universitatea Bucuresti evidentiaza ,,factorii ce afecteaza stabilitatea cuplului “si surprinde limitele in care stabilitatea cuplului este favorizata .
Astfel ,avem factori ce favorizeza stabilitatea cuplului :
- Diferenta de varsta dintre soti in limite normale – 4 ani ;
- Perioada de cunostinta dinainte de casatorie – minim 2 ani ;
- Prezenta copiilor si un ajutor adecvat din partea statului ar duce la ameliorarea a doua probleme sociale rabusirea natalitatii si cresterea divortialitatii ;
- Interactiunea din cadrul cuplului , reprezinta un factor cheie al stabilitatii familiei
- Abilitatea relationala permite sotilor sa gestioneze conflictele , fara a afecta stabilitatea familiei ;
Urmatorii factori predispun la instabilitatea cuplului:
- Venituri mai mari obtinute de sotie,in comparatie cu sotul ;
- Modelul familiei de origine-conflictual sau protector ;
- Relatiile sexuale premaritale , pot genera mai usor insatisfactie sexuala ;
- Relatii tensionate cu familiile de origine ;
- Primii doi ani de casatorie , constituie o perioada de risc , daca abilitatile relationale nu sunt consolidate ;
- Recasatoririle au o probabilitate redusa de supravietuire ;
- Standardul economic redus ;
- Gelozia ;
- Adulterul ;
- Consumul exagerat de alcool ;
- Distributia inechitabila a responsabilitatilor in gospodarie ;
Cuplurile aflate in dificultate , e bine sa apeleze la consilierea familiala , care-i ajuta sa depisteze factorii ce declanseaza problemele familiale , sa constientizeze problema si sa depuna efort pentru rezolvarea ei .
Niculina Ciuperca , psiholog consilier Familie –Cuplu
BIBLIOGRAFIE
1. Anthony Gidens – Sociologie , Editura BIC ALL,Bucuresti , 2001
2 . Petru Ilut - Sociopsihologia si Antropologia familiei , Editura Polirom ,
2005
3 . Elisabeta Stanciulescu , Sociologia educatiei familiale ( volumul I si II ) ,
Editura Polirom , 2002
4 . Georgeta Ghebrea –Factori ce afecteaza stabilitatea cuplului marital ,
www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf
5 . Georgeta Ghebrea - Regim politic si viata privata ( familia si politica
familiala in Romania ), Universitatea Bucuresti , 2003
6 . Maria Voinea – Sociologia familiei Editura Universitara Bucuresti , 1995
7 . Xenia Costa-Foru –Cercetarea monografica a familiei , Editura Tritonic,
Bucuresti , 2004
8 . Catalin Zamfir , Lazar Vlasceanu (coordonatori) Dictionar de sociologie ,
Editura Babel , Bucuresti , 1993