ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Logopedie Logopedie Bucuresti

Construirea stimei de sine (partea a-II-a)

Construirea stimei de sine (partea a-II-a)
Autor: Niculina Ciuperca
Am vazut in prima parte a articolului cat de important este rolul al parintilor in construirea stimei de sine la copii.
Daca parintii sunt atenti la nevoile si bucuriile copiilor si le calauzesc primii pasi in viata, ii asculta si ii inteleg, vor avea bucuria ca si atunci cand copiii ajung la adolescenta si scade ponderea parintilor ca furnizori ai stimei de sine, relatia cu acestia sa fie una de calitate si copilul sa afiseze o buna imagine sociala.
Inca de la o varsta frageda(2-3 ani) se pot stabili ,,profiluri de comportament social”(Christophe André si François Lelord). Pot fi intalnite urmatoarele profiluri de comportament:
- liderii, ce adopta anumite comportamente “afiliative”(se joaca cu alti copii pe care ii solicita in jocurile lor, daruiesc si primesc jucarii, imprumuta jucarii,etc).Acestia pot interveni ca mediatori in conflictele prietenilor, dar sunt si situatii cand se comporta dominant pentru a reusi sa-si recupereze un obiect propriu. Ei beneficiaza de numeroase situatii de valorizare si sunt mai putin vulnerabili emotional.
- dominantii tematori, sunt copii mai singuratici ce evita competitiile sau conflictele, dar sunt situatii cand au si comportamente afiliative;
- dominantii agresivi sunt copii cu manifestari agresive, ce suporta greu competitiile, au putine comportamente afiliative.
Pe masura ce copilul inainteaza in varsta, apar noi domenii in constituirea stimei de sine. Astfel pe la 8 ani (pentru unii chiar mai devreme) incepe sa conteze aspectul fizic si incep sa vorbeasca despre acesta, isi constientizeaza anumite trasaturi de caracter, isi descriu anumite stari emotionale, isi formeaza anumite imagini despre personalitatea lor, incep sa puna bazele viitoarei stime de sine.
Copiii ajutati sa-si creeze o anumita autonomie fata de parinti se bucura pentru orice reusita a lor, fiecare succes obtinut pe cont propriu creeaza premisele unor viitoare incercari, care-i indeamna sa intre in competitie atat cu ei insisi cat si cu ceilalti. Conflictele, aliantele, geloziile, respingerile, chinurile, umilintele, competitiile, comparatiile, etc. isi vor pune amprenta asupra personalitatii copilului.
Studiile au demonstrat ca in general copiii cu o inalta stima de sine obtin rezultate remarcabile in domeniile pe care acestia le considera importante, pentru domenii care nu le starnesc interesul, multumindu-se chiar cu rezultate mediocre.
Daca in aceste momente copilul este certat pentru domeniile in care nu reuseste sa fie la inaltimea asteptarilor parintelui, nu numai ca nu se obtin rezultate superioare, dar se ajunge la o comunicare dificila si copilul se indeparteaza tot mai mult de parinte, gasind alinare la anturaj. Ideal ar fi ca parintele sa-l ajute pe copil sa faca o evaluare corecta a situatiei, sa-i arate interes, sa-i asculte indoielile, sa-l incurajeze sa vorbeasca despre dificultatile intalnite, sa-i ofere informatii si emotii pozitive.
Multi parinti au obtinut rezultate bune vorbindu-le copiilor despre momente dificile din copilaria lor (sau a altora), cand erau nevoiti sa ia anumite decizii, pasii pe care-i urmau, ce greseli faceau pe parcurs si cum reuseau sa ajunga la rezultate pozitive. Povestirea trebuie facuta in asa fel incat sa le starneasca o anumita curizitate, sa-i faca sa puna intrebari, sa-i determine sa gandeasca solutii(ex. parintele il poate provoca pe copil:”tu cred ca te-ai fi descurcat mai bine...sunt curios ce-ai fi facut..”). Un copil ajutat sa-si explice indoielile si ingrijorarile, sa reflecteze asupra lor, sa gaseasca solutii, va ajunge sa aiba incredere in sine, sa se considere competent in ceea ce face, va simti nevoia ca si adolescent fiind sa discute cu parintele despre dificultatile cu care se confrunta. Cu conditia sa fie convins ca este ascultat si inteles si nu va avea parte numai de reprosuri.
Adevaratele probleme pentru copil incep la adolescenta, de aceea este important ca relatia parinte copil sa fie construita pas cu pas, astfel incat copilul sa stie ca atunci cand intampina o anumita dificultate poate gasi sprijin si intelegere.
Stima de sine scazuta a unor adolescenti este unul din factorii de risc ce duc la suicid. Schimbarile corporale, esecul scolar, dificultati de intelegere sociala si profesionala, o relatie deficitara cu parintii, care in loc sa incerce sa inteleaga ce se intampla cu copilul si sa-si exprime deschis afectiunea si atasamentul fata de acesta, il expun la critici tot mai mult, fac din copil un nefericit, care-si pierde orice reper. Atunci cand s-a convins ca nu mai poseda capacitati de revalorizare, ca nimeni nu-l intelege, ca nimeni nu-l iubeste, apare riscul de suicid, ca un strigat de ajutor, ca o ultima tentativa de a se revaloriza.
Am vazut ca stima de sine se construieste in copilarie, se dezvolta in adolescenta, si ne influenteaza intreaga viata.
Mi-a ramas in minte o povestioara de pe un forum crestin-ortodox, care se potriveste de minune acestui articol, pentru ca morala ei este ca un parinte care isi doreste un copil realizat trebuie sa vegheze asupra lui din frageda pruncie, pentru ca a incerca sa pui lucrurile la punct mai tarziu cand deja au iesit de sub control e mult mai greu .
Bucuria de a avea un copil care sa se descurce in viata si sa aiba succes in tot ce face nu se poate compara cu nimic.
Asadar, fiti aproape de copiii vostri, iubiti-i neconditionat, indiferent de performantele realizate, intelegeti-i daca mai si gresesc si ajutati-i sa inteleaga ce au gresit si ce puteau sa evite, ascultati-i si sprijiniti-i la nevoie, incurajati-i atunci cand realizati ca sunt pe calea cea buna. Si atunci, fiti siguri ca rezultatele nu vor intarzia sa apara.
Si acum va las sa va delectati cu fragmentul din povestioara mai sus amintita,cu rugamintea sa reflectati asupra moralei:
In vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau: "Sa scoti din radacina acest copac"! Si i-a aratat un copacel tanar, un curmal, care apucase insa sa prinda radacini foarte puternice si adanci. Facand ascultare de duhovnicul sau, ucenicu1 incerca sa duca la indeplinire aceasta porunca, insa, cu toate eforturile depuse, nu reusi sa faca nimic. "Parinte", ii spuse, "ceea ce mi-ati cerut sa fac depaseste cu mult puterile mele"! Atunci parintele ii arata un alt copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa il smulga din pamant de la prima incercare, fara a depune prea mare efort.”

SPER CA V-AM DAT O TEMA DE GANDIRE!

Bibliografie:
Christophe André, François Lelord,Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu ceilalti, Editura 3,2011
 
Programare