ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Logopedie Logopedie Bucuresti

“Sinele nostru intunecat”, sau “Sinele din umbra”

“Sinele nostru intunecat”, sau “Sinele din umbra”
Autor: Niculina Ciuperca

In constiinta noastra exista un conflict permanent intre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim cu adevarat sa fim.
Desi sunt multe persoane ce-si contesta natura dualista, in fiecare dintre noi coexista viata si moartea, binele si raul, speranta si resemnarea, fiind evident faptul ca numai experimentand teama recunoastem curajul, confruntandu-ne cu necinstea, apreciem valoarea onestitatii, iar exemplele pot continua.
Nu de putine ori ne surprindem un gand intunecat sau un comportament inacceptabil si speram ca acestea vor disparea de la sine. Ignorarea sau reprimarea laturii intunecate, in loc sa duca la rezolvarea problemelor, asa cum se doreste, provoaca mai multa suferinta, regrete si resemnare.
Solutia ar fi asumarea responsabilitatii si extragerea intelepciunii ascunsa in constientul nostru, constientizarea a ceea ce suntem, acceptarea propriei dualitati, pentru a nu da voie umbrei sa preia controlul asupra noastra.
Cu efectul umbrei ne intalnim la tot pasul, pentru ca practic se afla in toate aspectele vietii noastre: in activitatile de pe internet, la emisiunile de stiri, la prieteni, la colegii de serviciu, la membrii familiei, la strainii de pe strada, in gandurile si comportamentele noastre, in interactiunile cu ceilalti oameni.
A nu se intelege faptul ca a avea umbra este un defect, este un lucru normal, care ne face completi. Totul este sa fim constienti de existenta ei, si sa incercam sa nu-i amplificam puterea.
Deepak Chopra in “Efectul Umbrei, subliniaza cateva aspecte ce duc la amplificarea puterii umbrei:
- “Pastrezi un secret fata de tine insuti sau fata de o alta persoana”, te confrunti cu negarea, amagirea deliberata, teama de aflarea unui adevar legat de propria persoana,etc.
- “Cultivi un sentiment de rusine sau de vinovatie”, desi nimeni nu-i perfect, greselile si imperfectiunile fac parte din viata si te-ai putea folosi de ele pentru a evolua.
- “Te acuzi pe tine insuti sau acuzi pe altcineva, spunandu-i ca greseste”;
- “Simti nevoia sa dai vina pe altcineva”, de multe ori considerandu-l vinovat pe cel inferior tie;
- ” Iti ignori slabiciunile personale, criticandu-i in schimb pe cei din jur”, proiectand de fapt in altii propria-ti teama in loc sa iti asumi responsabilitatea.
- ” Te separi de ceilalti”, considerand ca tabara in care esti e cea mai buna;
- “Te lupti ca sa tii raul sub control”, fiind convins ca raul ameninta de pretutindeni.
Sper ca v-am starnit interesul pentru acest subiect!
Celor ce vor sa stie mai mult le recomand sa citeasca “EFECTUL UMBREI” autori Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6
Str. Ceahlaul 22,Bl.104 , Ap.5
Telefon 0724878966

 
Programare