ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihologie Psihologie Bucuresti

Comportamentul agresiv al copiilor

Autor: Niculina Ciuperca
Comportamentele agresive ale copiilor manifestate în diferite împrejurari pot fi o formă inadecvata de stabilire a relaţiei cu o persoană, dar de cele mai multe ori o modalitate de a atrage atenţia celor din jur. Agresivitatea are uneori consecinţe nebanuite, de aceea e foarte important să depistăm cauzele ce duc la astfel de comportamente.

Statisticile au demonstrat că acest tip de comportament apare mai frecvent la copiii crescuţi în familii unde există situaţii conflictuale între părinţi, acolo unde copiii sunt neglijaţi şi abuzaţi.

Forme de manifestare a furiei apar înca din perioada în care copilul este sugar, ca mai apoi pe parcursul dezvoltării acestuia să apară manifestări comportamentale agresive, atingand o frecvenţă ridicată la vârsta preşcolară, continuându-se cu forme grave în perioada de adolescenţă şi la adultul tânăr, când, datorită dezvoltării forţei fizice se pot produce răniri grave, sau chiar decese.

Trebuie menţionat că înca din perioada de sugar, baieţii işi manifestă emoţiile cu o mai mare intensitate decât fetele, care, işi controlează mai bine trăirile emoţionale şi manifestă mai puţină furie decăt aceştia.

S-a observat că pe la 2-3 ani copiii au izbucniri de furie şi agresivitate atât împotriva adulţilor, cât şi a celor de vârsta lor.

Formele de violenţă (manifestate atât faţă de copii cât şi de animale) se întâlnesc la vârsta preşcolară şi şcoala primară, dar in această etapă numai la un numar redus de copii apar într-o formă severă .

Agresivitatea la copii se poate recunoaşte după următoarele caracteristici:

• crize de furie intense;

• certuri frecvente cu adulţii;

• enervarea intenţionată a altor persoane;

• opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;

• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;

• se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;

• este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;

• îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;

• iniţiază frecvent bătăi;

• foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre,

sticle sparte, cuţite);

• chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;

• distruge intenţionat proprietatea altora;

• fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;

• este în afara casei peste noaptea fără permisiune părinţilor (de exemplu doarme la un

prieten deşi i se interzice acest lucru);

• chiuleşte frecvent de la şcoală.

Copiii agresivi pot fi neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă

sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de

distras. În aceste cazuri apare şi o problemă de ADHD (sindromul de deficit atenţional) sau o tulburare de hiperactivitate.

Copiii agresivi manifestă frecvent un comportament opoziţional, sunt ostili sau

duşmănoşi, se acomodează greu, pentru ca sunt respinşi de prietenii lor datorită acestui comportament.

Copiii agresivi sunt cei care îi provoacă pe ceilalţi, dar in sinea lor pot fi foarte sensibili, uşor de rănit şi ranchiunoşi, simţindu-se adesea ameninţaţi şi atacaţi de ceilalţi, inclusiv de proprii fraţi.

Daca observati la copilul dumnevoastră semne de agresivitate, încercati să aflaţi ce anume îi determină acest comportament şi găsiţi soluţii pentru modificarea acestuia.

Daca nu o puteţi face singuri, ajutorul unui psiholog e bine-venit pentru că poate observa din afara şi eventualele greşeli de educaţie a copilului.

Bibliografie:

Franz Petermann-Ulrike Petermann- Program terapeutic pentru copii agresivi


Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog- consilier familie-cuplu
 
Programare