ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Nutriție și dietetică Nutriție și dietetică Iasi

Cum recunoști o dietă „la modă”?

Cum recunoști o dietă „la modă”?
Autor: Mihaela Acasandrei, Nutriționist Dietetician

Dorința de a pierde cât mai rapid și fără efort în greutate a avut drept consecință apariția multor așa-zise diete „la modă” sau comerciale, care promit rezultate uimitoare, ușor de obținut și într-un timp foarte scurt.

 

Acum că au trecut zeci de ani de la apariția celebrelor diete care redevin ciclic „la modă” sau se reinventează în funcție de cele mai în vogă trenduri nutriționale, iar societatea a ridicat standardul de frumusețe (și opțional cel de sănătate sănătate) la a fi cât mai „slab”, remarcăm faptul că realitatea este diametral opusă.

 

În mod paradoxal, numărul cazurilor de suprapondere și obezitate prezintă o creștere galopantă, mai ales la copii și adolescenți, iar persoanele care urmează aceste diete tind să câștige mai mult în greutate după terminarea lor. De asemenea, ele dezvoltă o preocupare patologică pentru mâncare, fapt care constituie un factor de risc pentru apariția tulburărilor de comportament alimentar.

 

Deși dietele au fost concepute pentru a lupta împotriva obezității și a afecțiunilor din sfera metabolică - drept tratament pentru o boală - popularizarea foarte agresivă a regimurilor de slăbit dezechilibrate a creat dorință și impropriu spus „nevoie” chiar și în rândul persoanelor ce nu necesitau o astfel intervenție nutrițională, atât de restrictivă.

 

De aceea, înainte de a lua orice decizie privind scăderea în greutate, este recomandat să consultați un specialist în nutriție. Doar acesta vă poate confirma dacă este sau nu nevoie de o asemenea intervenție și în ce anume va consta, în funcție de statusul ponderal, compoziția corporală, gradul de activitate fizică realizat, preferințele și toleranțele personale la alimente, prezența patologiilor în funcție de caz.

 

Ce sunt dietele „la modă”?

 

Potrivit Asociației Britanice de Dietetică, o dietă „la modă” se aseamănă unui plan alimentar, dar care impune restricții severe, fie excluderea unei grupe de alimente sau a mai multor, fie interzice anumite combinații alimentare, se practică pe termen scurt și au ca scop scăderea foarte rapidă în greutate. În mod paradoxal, majoritatea persoanelor care adoptă astfel de diete sfârșesc prin a face alegeri alimentare în continuare dăunătoare pentru sănătate și se supra-alimentează, ceea ce conduce inevitabil la recâștigarea kilogramelor.

 

Adevărul despre eficiența dietelor nu este unul foarte optimist așa cum se vehiculează, deoarece „slăbitul” nu este despre calorii, mâncare și atât. Procesul de scădere în greutate înseamnă comportament alimentar corect, disciplină, responsabilitate, auto-control, echilibru, depășirea zonei de confort și adoptarea unei noi rutini alimentare sănătoase și a unui stil de viață activ pe termen nelimitat. În caz contrar:

  • 98% dintre persoanele care scad în greutate, recâștigă kilogramele într-o perioadă de 5 ani,

  • 90% dintre persoanele care scad în greutate câștiga mai multe kilograme decât au pierdut inițial și

  • doar 5-10% dintre persoanele care țin o dietă reușesc să mențină pierderea a ≥ 10% din greutatea inițială.

 

Cum recunoști o „dietă la modă”?

 

1. Se concentrează într-un mod obsesiv asupra unui aliment specific sau a unor nutrienți care „îngrașă” și care trebuie în mod obligatoriu evitați, ori a unor alimente „minune” care consumate regulat vor „arde grăsimea” sau vor „topi colăcelul de pe abdomen”.


2. Dieta presupune restricții severe, eliminarea totală a unor grupuri de alimente.

 

3. Afirmațiile și promisiunile prea frumos pentru a fi adevărate.


Dietele nu sunt precum hainele. Nu poți să le probezi, apoi să observi dacă se potrivește și în final să decizi dacă rămâi la ea sau nu. Sau cel puțin, nu fără consecințe negative asupra sănătății.