Clinica de pediatrie de la Institutul Clinic Fundeni, renovată printr-un proiect al Fundaţiei Metropolis (GALERIE FOTO)

Data publicării: 01-08-2022

Clinica de pediatrie de la Institutul Clinic Fundeni, renovată printr-un proiect al Fundaţiei Metropolis (GALERIE FOTO)

Secţia de Hematologie pentru copii a Institutului Clinic Fundeni a fost inaugurată luni, după ce a fost renovată printr-un proiect al Fundaţiei Metropolis, iar la cea de Nefrologie pediatriacă, lucrările se vor finaliza în septembrie.

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a precizat, luni, la Institutul Clinic Fundeni, că investiţia pentru renovarea celor două secţii de pediatrie este de aproape 500.000 de euro.

 



El a menţionat că, prin proiectul său "#SpitalePublicedinBaniPrivaţi", în total au fost investiţi la Fundeni circa 600.000 de euro, printre altele fiind reparat şi acoperişul.

 



"Am depăşit un milion de euro investiţii în sectorul public de sănătate, în renovări şi utilări la patru spitale din Bucureşti, la spitale din Curtea de Argeş, Piatra Neamţ, Călăraşi, Deva, Constanţa", a spus Maticiuc.

 



El şi-a manifestat nemulţumirea că fundaţiile nu pot recupera TVA pentru investiţiile pe care le fac în sănătate.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a atras atenţia că este foarte dificilă adaptarea clădirilor vechi la standardele actuale. El a semnalat că lupta împotriva infecţiilor asociate asistenţei medicale este foarte grea, în lipsa unor "condiţii minimale", iar zona de grupuri sanitare este "vitală" în acest sens. El a subliniat importanţa unei reţele de spitale care să corespundă standardelor actuale.

 



Alexandru Rafila a apreciat demersul Fundaţiei Metropolis şi al altor entităţi de acest tip care au dezvoltat "modele de bună practică".

 



"Oricât ar lucra asociaţiile şi fundaţiile, nu pot înlocui responsabilitatea pe care o avem noi, ca Minister al Sănătăţii, şi în general, pentru că sunt foarte multe entităţi care au în subordine spitale, Ministerul Sănătăţii deja este minoritar, avem în jur de 60 dintre cele vreo 350 care sunt la nivel naţional (...) Există foarte multe autorităţi naţionale, dar mai ales locale care s-au implicat şi au reuşit proiecte foarte frumoase, de multe ori în parteneriat cu investitori privaţi sau cu simpli cetăţeni", a declarat Alexandru Rafila.

 



În opinia sa, de multe ori, autorităţile locale sunt mai performante în a face investiţii, fiind "mai determinate". "Sperăm să putem şi noi la Ministerul Sănătăţii să replicăm acest model, sigur, mai puţin partea de reabilitare, cât mai degrabă în partea de construcţii noi", a punctat Rafila.

 



Managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliţă, a declarat că renovările reprezintă "o soluţie temporară" şi că normalitatea pentru resursa umană de excepţie din acest spital ar fi o clădire nouă, funcţională, care să permită un management integrat al pacientului.

 



Potrivit unui comunicat al Institutului Clinic Fundeni, lucrările la cele două secţii de pediatrie au presupus modernizarea saloanelor şi spaţiilor conexe şi integrarea în fiecare salon a grupurilor sanitare proprii. De asemenea, fiecare pat a fost dotat cu console medicale, bare pentru susţinerea echipamentelor, sisteme pentru apelare asistente şi prize pentru conectarea la aer comprimat şi oxigen. Toate finisajele încăperilor au fost realizate din materiale speciale alese pentru a permite realizarea unor condiţii sanitare la standarde internaţionale. Totodată, au fost instalate sisteme de încălzire a apei pentru a reduce impactul problemelor generate de dificultăţile de aprovizionare prin intermediul reţelelor publice.
Sursa: Agerpres, 01-08-2022, Vizualizari 43
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.