Cluj: O inedită expoziţie de pictură a fost deschisă în holul Clinicii Medicală I

Data publicării: 12-01-2018

O expoziţie a studenţilor Facultăţii de Pictură din Cluj-Napoca a fost deschisă în holul unui spital din oraş, în încercarea de a îmbunătăţi atmosfera specifică unui astfel de loc şi de a-l face mai primitor pentru pacienţi.

Pe de altă parte, pe holul Clinicii Medicală I circulă zilnic foarte multă lume - cadre medicale, pacienţi, aparţinători, astfel că spitalul devine un vehicul foarte bun pentru 'informaţia' artistică plasată pe pereţii holului principal.

"Cred că, în ultimii ani, arta încearcă să iasă din spaţiile convenţionale - muzee de artă, galerii specializate - să se apropie mai mult de public prin aceste spaţii neconvenţionale, cum este şi holul Clinicii Medicală I. Colaborarea aceasta ne bucură pentru că astfel putem fi mai aproape de cei care, poate, nu sunt la curent cu ce se întâmplă în arta contemporană. Putem să le prezentăm acest eşantion cu lucrări ale tinerilor artişti, masteranzi şi doctoranzi ai Facultăţii de Pictură de la Cluj. Putem să le prezentăm oamenilor cum lucrează tinerii, cum gândesc, ce simt", a spus Gabriela Rostaş, reprezentantul Universităţii de Arte şi Design Cluj.

La rândul său, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Petru Şuşca, a explicat că imobilul în care funcţionează Clinica Medicală I a suportat recent lucrări de renovare absolut necesare pentru o clădire care are peste 100 de ani vechime. Din păcate, a subliniat el, aceste lucrări nu vor rezista mai mult de câţiva ani.

Pe de altă parte, o amplă lucrare de modernizare a clădirii este dificil de realizat şi din cauza vechimii, şi a utilităţii ei, fapt pentru care nu poate sta mult timp închisă, dar şi pentru că arhitectura nu mai corespunde întru totul nevoilor actuale ale unui spital.

Ideea acestei expoziţii a apărut şi ca urmare a faptului că un student al UAD a executat recent o siglă pentru Spitalul Judeţean.

"Aceasta este a doua acţiune împreună cu UAD. Am considerat că, atunci când am făcut aceste investiţii în clădire şi având acest hol frumos, nu ar strica să venim cu o pată de culoare, să fim mai aproape de pacienţi şi de medici", a spus managerul spitalului.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a investit, în vara anului trecut, aproape 2 milioane de lei în reabilitarea clădirii, a saloanelor şi a instalaţiilor care erau vechi. Managerul Petru Şuşca a spus că, în ultimii ani, au fost făcute investiţii de peste 4,5 milioane de lei în dotări, constând într-un angiograf, videoecoendoscop, trei ecografe şi alte tipuri de aparatură.

În clădirea Clinicii Medicală I îşi desfăşoară activitatea patru secţii ale spitalului: Secţia Clinică Cardiologie I, Secţia Cardiologie II Intervenţională, Secţia Clinică Medicină Internă I şi Secţia Clinică Gastroenterologie.

Prin prezentarea acestei selecţii de lucrări ale unora dintre cei mai tineri reprezentanţi ai Şcolii de Pictură de la Cluj se reia şi o mai veche tradiţie a colaborării dintre artiştii UAD, studenţi sau profesori, şi clinicile universitare clujene unde, de-a lungul timpului, au fost organizate astfel de manifestări artistice cu scopul promovării artei clujene, al apropierii faţă de comunitatea clujeană şi al îmbunătăţirii stării de spirit a bolnavilor internaţi în spitalele respective.

Expoziţia de pictură a celor nouă studenţi va fi deschisă în holul spitalului timp de o lună, până în 11 februarie.
Sursa: Agerpres, 12-01-2018, Vizualizari 195
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.