Cluj: Spitalul Clinic de Recuperare devine unitate medicală pentru pacienţii COVID-19, începând din 5 august

Data publicării: 31-07-2020

Spitalul Clinic de Recuperare va deveni, începând de săptămâna viitoare, unitate medicală pentru tratarea pacienţilor COVID-19, decizia fiind luată joi seară de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj, în contextul creşterii numărului de cazuri, a anunţat prefectul Mircea Abrudean.

"Argumentele care au dus la această decizie sunt: capacitate mare de 400 paturi în total, circuite epidemiologice funcţionale, saloane cu băi proprii, experienţa anterioară COVID, apropierea faţă de SCBI în caz de nevoie pentru transportul pacienţilor la secţia de TI", a precizat prefectul.

Potrivit acestuia, ambulatoriul şi baza de tratament vor fi păstrate şi vor funcţiona în continuare, existând circuite epidemiologice distincte în acest sens, astfel încât nu există riscul ca unii angajaţi să intre în şomaj tehnic.

"De asemenea, secţia de Aritmologie, unică în regiune, cu lista de aşteptare pentru pacienţi de peste 1 an, va rămâne operaţională. Evoluţia epidemiologică este una în creştere, deşi am încercat să evităm deschiderea unui al treilea spital COVID nu putem să riscam să rămânem fără locuri pentru pacienţii pozitivi", a mai spus Mircea Abrudean.

Conform deciziei CSJU Cluj, Spitalul Clinic de Recuperare va deveni unitate medicală pentru tratarea pacienţilor COVID începând cu data de 5 august, ora 8,00.
Sursa: Agerpres, 31-07-2020, Vizualizari 69
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.