Competitia sexuala intre barbatii tineri si cei in varsta, aflata la originea circumciziei?

Data publicării: 22-06-2008


/Evolution and Human Behavior/
Circumcizia si alte forme de mutilare a organelor genitale masculine sunt comune in multe societati din lume. Originea acestor practici ramane, insa, un mister pentru antropologi si biologii specialisti in evolutie. Intrebarea pe care si-o pun acestia e: Ce beneficii ar putea aduce aceste practici, mai ales in contextul in care sunt cunoscute riscurile pe care le presupun, de infectie si reducere a fertilitatii.
Explicatiile au variat de la cele pragmatice (un ritual care marcheaza debutul maturitatii si ii uneste pe barbati) pana la cele freudiene (ceva ce are legatura cu durerea separarii de mama).
Si totusi, Christopher Wilson, un specialist in neurobiologie la Universitatea Cornell, SUA, are o cu totul alta parere. Intr-un recent articol, publicat in Evolution and Human Behavior, omul de stiinta sugereaza ca formele de mutilare a organelor genitale masculine urmaresc de fapt impiedicarea barbatilor tineri de a avea copii cu sotiile barbatilor mai in varsta.
Dr. Wilson si-a inspirat ipoteza din teoria competitiei intre sperme, care sugereaza ca reprezentantii masculini ai speciilor promiscue si-au dezvoltat caracteristici pentru maximizarea sanselor propriei sperme de a fertiliza un ovul pentru care se afla in concurenta cu altii. Aceste trasaturi includ testicule mai mari, care produc mai multa sperma, si penisuri mai complexe din punct de vedere morfologic.
De cealalta parte, masculii din speciile monogame au testicule mai mici si penisuri simple. Organele genitale masculine umane sunt undeva intre cele doua extreme, reflectand probabil faptul ca oamenii tind sa formeze perechi, dar de cele mai multe ori profita de posibilitatea unor aventuri extraconjugale ocazionale.
Unele forme de mutilare genitala au efecte evidente asupra fertilitatii. Anumite societati africane sau microneziene, de pilda, practica ablatiunea testiculara – zdrobirea sau taierea unuia dintre testicule. Unele triburi de aborigeni din Australia practica subincizia, care expune o parte din uretra si determina scurgerea spermei la baza penisului. Circumcizia nu are efecte atat de clare, dar exista totusi indicii ca ea afecteaza fertilitatea: cel mai evident fiind faptul ca lipsa preputului determina ca insertia si actul sexual sa dureze mai mult. Probabil suficient de mult pentru ca un act sexual ilicit si zorit sa nu aiba ejacularea ca deznodamant.
Pentru a-si testa teoria, Christopher Wilson a facut cateva predictii, Printre ele, a sugerat ca sunt sanse ca mutilarea sa fie practicata mai des in societatile poligame (din moment ce un barbat cu mai multe sotii este mai predispus incornorarii). In plus, circumcizia trebuie sa aiba loc intr-o ceremonie publica, la care sa participe mai multi barbati (pentru a se evita cazurile de mimare a practicii), in timp ce aceia care o refuza trebuie stigmatizati.
Examinand arhivele a 186 de societati preindustriale, dr. Wilson a constatat ca 48% dintre cele poligame practica cel putin o forma de mutilare genitala, procentul crescand la 63% in societatile in care sotiile barbatilor traiesc in case separate. In contrast, doar 14% din societatile monogame sunt adepte ale acestui tip de mutilare.
Sursa: Rompres, 22-06-2008, Vizualizari 1352
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.