Conferința Anuală a OAMGMAMR 2024 – Filiala București

Data publicării: 19-04-2024

Perioada: 22-23 mai 2024, format Fizic
Locația: Nord Events Center, București

Format Online: 24 mai 2024

Dragi colegi și invitați,

La nivel global, forța de muncă din domeniul îngrijirilor medicale (asistenții medicali din toate specialitățile și moașele), se află într-o perioadă de continuă schimbare și adaptare. Este necesar ca ei să dețină competențele necesare în furnizarea de servicii de îngrijire pentru o populație din ce în ce mai îmbătrânită care are nevoi medicale mai complexe și mai intense, pentru o cerere mai mare de asistență medicală primară și pentru necesitatea de a preveni mai mult decât de a trata.

Pe de altă parte, societățile se confruntă cu o nevoie de creștere și consolidare a forței de muncă din asistență medicală, domeniu cheie care sporește rolul acestora în abordarea Determinanților sociali ai sănătății.

Așa cum spunea și Lewis Thomas, medic, eseist, cercetător „Sistemele de furnizare ale asistenței medicale sunt „ținute împreună, lipite împreună, apte să funcționeze... de către asistenții medicali.”

Tehnologia inovativă, modelele de îngrijire, urgențele de sănătate publică, capacitatea de răspuns rapid la nevoile societății, cercetarea și implementarea celor mai bune dovezi de practică la punctul de lucru sunt de asemenea provocări actuale și totodată oportunități de dezvoltare.

Conferința anuală și internațională ajunsă la cea de-a XV-a ediție, vine în atenția dumneavoastră cu titlul „Asistenții medicali și Moașele, forță de muncă valoroasă pentru reziliența sistemului de sănătate din România” și este deja un eveniment marcant în calendarul anual de evenimente naționale dedicate Zilei Internaționale ale Asistenților Medicali (12 mai) și Moașelor (5 mai) construit în jurul unei tematici actuale și provocatoare. Evenimentul se va desfășura la Nord Events Center și online, în perioada 22-24 mai 2024.

Indiferent dacă sunteți un profesionist experimentat, un nou-venit pasionat sau un promotor al asistenței medicale, această conferință este concepută pentru a împuternici, a educa și a sărbători 15 ani de progres înregistrat în asistența medicală din România.

Eu, în calitate de Președinte și Coordonator științific al Conferinței „Asistenţii medicali și Moașele, forță de muncă valoroasă pentru reziliența sistemului de sănătate din România”, sunt încântată să vă invit într-o „călătorie” de trei zile în lumea științei (două în format fizic și una în format online), în care să învățam, să experimentăm, să socializăm, să contribuim și să câștigăm resurse pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră ca profesioniști: „voci care pot schimba lumea”.

Cuvintele cheie ale evenimentului vor fi Împuternicire, Responsabilitate, Curaj și Compasiune.

Împreună cu lectori (Keynote Speakers), experți de top și specialiști din domeniul medical și de îngrijire și domenii conexe vom construi un program științific de înaltă ținută.

Marcați-vă data în calendar și fiți parte din această ocazie importantă!

Împreună să continuăm să impulsionăm inovația, să promovăm colaborarea și să modelăm viitorul îngrijirilor medicale. Nu ratați șansa de a face parte din acest eveniment în care celebrăm 15 ani de preocupare științifică cu implicare directă în beneficiul profesioniștilor și al pacienților.

Ne vedem la București, în mai 2024!

Șef Lucrări Dr. Doina Carmen MAZILU
Președinte Filiala București a OAMGMAMR
Sursa: Ralcom Exhibitions, 19-04-2024, Vizualizari 455
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.